La 88 de ani, face tranzacţii la bursă „din distracţie şi din chibzuinţă”: „A la long, n-am pierdut niciodată”

Cu o vitalitate demnă de invidiat de oameni cu mult mai tineri, profesorul Nicolae Volonciu nu s-a mulţumit să aibă doar un portofoliu bazat pe instrumente de venit fix. De acesta nu se ocupă direct. „L-am lăsat în grijă la Certinvest (cea mai mare societate de administrare independentă, n.r.). Mă interesez de el, dar nu prea am ce face acolo. Două treimi este în instrumente bancare cu venit fix, iar restul este în titluri ale fondurilor mutuale care urmăresc doi indici ai Bursei, BET şi BET Fi, şi într-un fond închis, Certinvest Leader”, spune profesorul Volonciu reporterului ECONOMICA.NET.

„Mi-am făcut şi un portofoliu numai de acţiuni, la o casă de brokeraj. Am FP (Fondul Proprietatea), cam 45% din total, SIF5 (SIF Oltenia), SIF2 (SIF Moldova) şi am câştigat mult şi cu TLV (Banca Transilvania)”. Uite, am câştigat 95% pe TLV. Am randament de vreo 33% pe portofoliul ăsta de la brokeri şi de 11 – 12% pe cel de la Certinvest. Am cam 350.000 de lei în fiecare”,  spune profesorul Volonciu.

De ce investeşte?

„Din distracţie”, râde cu poftă octogenarul. „Bineînţeles, şi pentru că nu vreau să-mi plătească alţii taxa de succesiune, după ce nu voi mai… mă înţelegi. Dar din distracţie. Mi-a plăcut întotdeuna matematica. Am fost şi un bun şahist, nu mai aveam mult şi ajungeam candidat de maestru. Putea să nu-mi placă şi bursa?!”, se întreabă retoric şi vesel Nicolae Volonciu.

Profesorul Nicolae Volonciu mai spune că, tot din cauză că i-a plăcut dintotdeauna matematica şi şahul, a ales să se specializeze în drept penal: este unul dintre specialiştii români din domeniu. „Ai putea spune că procedurile penale sunt la fel de complicate ca şi cele din matematică”, spune profesorul.

Paradoxal, penalistul şi-a început aventura bursieră după ce s-a numărat printre „ciuruiţii de la FNI. Adică am pierdut şi eu bani acolo. Nu i-am scos la timp pe toţi”, recunoaşte, fără nici un disconfort, Nicolae Volonciu. Profesorul a fost conştient de risc: „E şi o vorbă românească: Câştigi, păgubeşti – negustor te numeşti. Sau jucător te numeşti”.

Contrar oricăror aşteptări, după episodul FNI, Nicolae Volonciu s-a îndreptat spre bursă.

„Am ales să merg direct la bursă, să controlez eu situaţia. Nu m-am temut, căci eu ştiam bursă. Păi, dacă eu acolo am deschis ochii la viaţă… La Bursă, în ’46! Eram student în primul an la drept, cam sărăcuţ. Şi voiam să câştig şi eu de-o pâine, un bănuţ. Eram băiat de prăvălie la Shapira. Nu măturam – râde profesorul. Duceam ordinele brookerilor în ring, sau pachetele de acţiuni, că erau tipărite, ca nişte diplome. Shapira era una dintre cele mai mari case de brokeraj din România. Aveau sediul lângă Biserica Rusă, la doi paşi de ring. Bursa era pe Doamnei, colţ cu Smârdan. Vizavi de BNR”, îşi aminteşte Nicolae Volonciu.

„Închis pentru inventar!”

„O să îţi spun şi cum s-a terminat cu Bursa în România, după război…  Pe 11 iunie 1948 s-au dus oamenii de dimineaţă la treabă, cu ordine de tranzacţii şi au găsit pe uşa Bursei un anunţ, care avea să fie emblematic pentru comerţul socialist: „ÎNCHIS PENTRU INVENTAR”! Că dacă mă duceam eu la aprozaristul meu din colţ şi el nu mai voia să primească clienţii, ghici ce pune în uşă”!?

Mult mai târziu, la începutul anilor 2000, profesorul şi-a recăpătat pofta de bursă şi a decis să aibă două portofolii, unul conservator şi unul numai de acţiuni.

„O să mă întrebi de unde am avut banii. Şi o să pot să spun. Că nu i-am furat!”, râde seniorul Volonciu. „În anii ’90 a venit boom-ul cu universtităţile particulare şi, mai ales în materie de drept, era o ciupercărie! N-aveau cu cine face treabă. Încă n-aveam putere să mă duc peste tot unde eram chemat. Dar, oricum, aveam cursuri la nouă facultăţi, opt particulare şi una de stat, iar la Titu Maiorescu am fost şi prorector”. De altfel, la un moment dat a fost şi administratorul ad-hoc al unui portofoliu câştigător de investiţii al universităţii.

Două portofolii

Pe componenta de instrumente bancare a portofoliului de la Certinvest „am avut şi 20% randament, acum vreo doi-trei ani. Acum mai am 7 – 8%. Interesul mare era că erau stabile şi pe un termen destul de lung. Apoi, am luat o sută de mii şi i-am băgat în fondurile de indici, că mi-au luat ochii. Fondurile urmăresc indicii. Ai piaţa, cu ei. Acuma au mai scăzut. Când am cumpărat eu iniţial BET era peste 7000, şi BET FI era la 32.000. E, acum BET e tot pe-acolo, iar BET FI e la 30.000, să vedem unde o fi după ce face anunţul Banca Europeană (după întâlnirea cu profesorul Volonciu,  Banca Centrală Europeană şi-a anunţat programul de relaxare monetară şi BET Fi a trecut de 30.500, n.r.)”.

„Oricum, la 12% câştig pe portofoliul ăsta, stau bine şi anul ăsta mă acopăr. Dacă am ceva pe plus e bine. Că se miră şi ei: Dom’ profesor, dumneata niciodată nu te superi când pierzi. Păi de ce să fiu supărat… face parte din regula jocului. Nu se poate doar să câştigi”, zâmbeşte cu tâlc profesorul.

Nicolae Volonciu este o fire optimistă. „Şi lucrez pe termen lung. Căci am învăţat ceva: dacă eşti cumpătat şi nu alergi după cai verzi pe pereţi (cu gândul să dai lovitura), investiţia la Bursă este, mai mereu, aproape de două ori mai profitabilă decât ce ar da orice bancă. Eu niciodată n-am pierdut a la long. Nu cumpăr azi ca să vând mâine, că nici n-am bani pentru aşa ceva. De aceea până acuma nu am fost niciodată pe pierdere pe total, Altfel, mai pierzi – cum să câştigi tot timpul”, râde cu poftă profesorul de drept.

Seniorul nu şi-a refuzat plăcerea pariurilor pe instrumente de risc cum sunt derivatele. „Am făcut ceva bănuţi şi pe Dow Jones, la Bursa din Sibiu. Nu am jucat mult, şase – şapte mii de lei… dar dacă ciupeam o sută –  două de lei într-o zi, eram mulţumit. C-aveam bani de cumpărături la piaţă”, spune profesorul, şi ascultătorul nu poate fi sigur dacă o spune ca pe o reuşită, sau ca pe o năzbâtie.  

O zi de muncă a pensionarului de 88 de ani („Neîmpliniţi!”) începe cu „o citire pe pieţe”. „Înainte să ne întâlnim azi  – îţi spun precis, DAX-ul era 0,45 pe roşu, totul era roşu, şi CAC-40 era -0,56 şi foarte jos era Footsie la Londra, cam -1,20. La New York scăzuseră derivatele şi de aceea.”

„Pe portofoliul de la Bursă nu fac tranzacţii dese, două trei pe lună. Nici nu am nevoie. Am răbdare. Ce am: două SIF-uri, 2 şi 5 (pe 3 l-am lichidat), Mai am FP, că aici se câştigă ceva bani. Am luat FP şi cu 0,48 lei / titlu. Una peste alta la medie stau foarte bine… am 100.000 de FP cu o medie (preţ mediu de achiziţie) este 0,59. Faţă de 0,95 cât a fost maximul, sau 0,85 cât e acuma, nu e foarte bine?! E o diferenţă, nu, de la 60 de bani, până la aproape un leu?!”.

Este o diferenţă.

„Dar ştii unde stau cel mai bine?!” – continuă seniorul? „Am cumpărat la început 20.000 de acţiuni, apoi nu am mai cumpărat niciodată, dar acum am 50.000, pentru că am primit acţiuni noi şi noi şi noi şi gratuite în fiecare an. La TLV (Banca Transilvania)! Am cumpărat 20.000 de acţiuni TLV, cu mai puţin de un leu / acţiune şi acum am de două ori şi jumătate mai multe. Am primit gratuit 30.000, în loc de dividene. Tot pachetul TLV valorează acum de patru ori mai mult decât am investit eu”. Vineri 23 ianuarie, TLV se vindea cu 2 lei / acţiune, n.r.).

În portofoliul de acţiuni, profesorul Volonciu mai are şi Electrica (EL). „Am luat ceva acum de curând,  nu ştiu dacă nu m-am păcălit cu ele, că au pornit bine, dar s-au cam răsuflat, şi să vedem ce-o ieşi până la primăvară, sau la vară. Şi am şi OMV Petrom (SNP), că nu poate să lipsească, fără petrol nu te poţi mişca. Şase-şapte, niciodată nu am avut mai multe titluri. Am şi câteva mii cash, pentru orice eventualitate, cam 10% din total. Când mergea prost bursa aveam 30%”.

Povestea unui senior

Povestea seniorului Volonciu este şi cea a unui profesor de drept. A început facultatea în 1946. A terminat-o în 1950. A fost martorul a trei regimuri politice.

„Nu am fost niciodată la bară, deşi sunt avocat. La bară trebuie să aperi sau să acuzi ca meserie. Trebuie să spui mereu ceva în folosul celui pe care îl aperi, sau împotriva celui pe care îl acuzi. Or, eu am fost profesor de când mă ştiu, nu sunt practician şi nu puteam face la bară altceva decât profesam la catedră”.

În 1950, când a terminat Facultatea de Drept din Bucureşti, ca şef de promoţie, Nicolae Volonciu a devenit asistent universitar, conform legii, căci era şef de promoţie. Apoi a urcat toate treptele academice, ajungând acum să fie stimat şi adeseori iubit pentru profesionalism şi pentru verticalitate morală, de cei, numeroşi, care îl cunosc.