La ce preţuri se vindeau apartamentele din Bucureşti acum 25 de ani – Anunţul telefonic
Maşinile Mercedes sau BMW erau mai scumpe decât un apartament în 1992, arată publicaţia Anunţul telefonic, care a retipărit recent o ediţie din luna iunie a acelui an.
Oferta de anunţuri de vânzare de apartamente nu era foarte mare, însă preţurile la care erau scoase la vânzare garsonierele porneau de la 3.500 de dolari. Apartamentele îmbunătăţite, în zone cu acces la metrou erau scoase la vânzare cu 12.000 de dolari.
Salariul mediu net crescuse în 1992 de trei ori, faţă de anul precedent, de la 7.460 de lei, la 20.140 de lei într-un an. Un dolar costa 307 lei, iar salariul lunar era de 65 de dolari. Pentru a cumpăra un apartament cu banii jos, un bucureştean avea atunci nevoie de circa 200 de salarii medii. Astăzi, un bucureştean poate cumpăra un apartament nou cu două camere cu 114 salarii medii pe economie sau o perioadă de mai puțin de nouă ani și jumătate.
Vârful pe piaţa rezidenţială din Bucureşti a fost atins în 2008, atunci când un locuitor al Capitalei avea nevoie de aproape 400 de salarii medii pe economie sau 33 de ani, arată indicele de accesibilitate a achiziționării unei locuințe noi realizat de către Coldwell Banker.
În timp ce preţurile apartamentelor ajungeau în unele cazuri chiar şi la 12.000 de euro, maşinile BMW sau Mercedes erau mai scumpe. Spre exemplu, pentru un Mercedes 190 Diesel din 1990, se cereau 17.000 de dolari, iar pentru un BMW 324 Diesel, din 1989, proprietarul cerea 15.000 de dolari.
ECONOMICA.NET a făcut o selecţie de apartamente scoase la vânzare în iunie 1992. Iată mai jos care erau preţurile.
- Garsonieră, Pantelimon-Delfinului: 3.500 dolari
- Garsoniera, cf. I, Militari: 4.000 dolari
- Garsonieră, cf. I, Vitan: 8.000 dolari
- Apartament 2 camere, Berceni: 6.500 dolari
- Apartament 2 camere, decomandat, cf. I, Giurgiului: 6.500 dolari
- Apartament 2 camere, cf. I, Colentina: 7.500 de dolari
- Apartament 2 camere, semimobilat, decomandat, Mihai Bravu: 8.500 dolari
- Apartament 2 camere, decomandat, cf. I, Teiul Doamnei : 10.000 dolari
- Apartament 2 camere, cf. I, decomandat, etaj 10, Metalurgiei: 10.000 dolari
- Apartament 2 camere, cf. I, semidecoamndat, metrou N. Grigorescu: 10.000 dolari
- Apartament 2 camere, decomandat, zona metrou Dristor: 12.000 dolari
- Apartament 2 camere, decoamndat, mobilat, Drumul Taberei-Ghencea: 12.000 dolari
- Apartament 3 camere ,decomandat, etaj 10, Militari: 8.000 dolari
- Apartament 3 camere, Titan: 8.500 dolari
- Apartament 3 camere, decomandat, Colentina-Fundeni: 8.800 dolari
- Apartament 3 camere, cf. I, decomandat, Militari: 10.000 dolari
- Apartament 3 camere, Balta Albă: 11.000 dolari
- Apartament 3 camere, decomandat, Berceni: 12.000 dolari
- Apartament 3 camere, decomandat, Pantelimon: 15.000 dolari
- Apartament 3 camere, Titan, metrou: 22.000 dolari
- Apartament 3 camere, cf. I, Piaţa Sudului, 40.000 de dolari
- Apartament 4 camere, decomandat, cf. I, Fizicienilor, metrou : 9.000 dolari
- Apartament 4 camere, Militari-Apusului: 12.000 dolari
- Apartament 4 camere, decomandat, Pasaj-Mărăşeşti- Poşta Vitan: 35.000 de dolari.