La ce s-a referit de fapt ministrul Energiei când a spus că stochează energie electrică în depozite de gaze

Proiectul de stocare la care a făcut referire Anton Anton nu presupune stocarea fizică a energiei electrice în depozite de gaze, ci un proiect despre care s-a mai vorbit şi este trecut în Strategia Energetică. Energia electrică a eolienelor, atunci când este în exces, este consumată pentru a se injecta gaze într-un depozit care există deja, iar cînd nu mai bate vântul gazul de acolo este folosit de o viitoare centrală pe gaze pentru a produce energie electrică
Economica.net - mie, 13 feb. 2019, 08:49
La ce s-a referit de fapt ministrul Energiei când a spus că stochează energie electrică în depozite de gaze

“Vrem să accesăm un program european prin care să introducem în România o idee care n-a mai fost introdusă în lumea asta – sau poate c-o fi fost făcută dar nu ştiu eu – şi anume să acumulăm energie electrică în depozite de gaze. Adică, centrala de la Craiova o retehnologizăm, alături de centrală la 3 kilometri există un depozit, la Gherceşti, iar în depozitul respectiv introducem gaze atunci când avem exces de energie electrică de la eoliene, pentru că noi în România nu avem niciun fel de sistem de acumulare a energiei electrice”

Declaraţia ministrului Energiei, făcută în Parlament în data de 12 februarie, din care opinia publică a înţeles că se va stoca energia electrică în depozit de gaze, a stârnit rumoare. De fapt, dincolo de o exprimare nefericită, este vorba despre un proiect despre care s-a mai vorbit şi este chiar trecut în strategia energetică a României. Ideea de bază este că nu se stochează fizic energie electrică, ci gaz din care se va produce energie electrică atunci când e nevoie de ea. Iată despre ce este vorba.

Proiectul este “grup energetic nou 200 MW CCGT- Craiova II, pe gaz cu funcționare flexibilă inclusiv stocarea resursei energetice în depozitul subteran Ghercești” şi apare în strategia energetică. Anton Anton a mai vorbit despre el şi ne-a confirmat astăzi că este vorba despre acelaşi proiect. “Am mai vorbit despre asta, l-am adus şi în atenţia parlamentarilor în Comisie, este un proiect pentru care putem accesa fonduri europene, iar acum se scrie studiul de fezabilitate”, a spus ministrul.

 Deci, despre ce este vorba, în linii generale:

O parte a proiectului presupune conversia/construirea la centrala electrică de termoficare Craiova 2 (acum este administrată de Complexul Energetic Oltenia) a unor grupuri energetice noi, turbine în ciclu combinat pe gaze. Cea de-a doua parte ţine de actualul depozit de înmagazinare a gazelor naturale de la Gherceşti (capacitate de înmagazinare de 150 de milioane de metri cubi de gaz per ciclu de înmagazinare, deocamdată). Depozitul este aproape de traseul viitorei conducte de gaze BRUA.

Sistemul de stocare a energiei este următorul: Atunci când turbinele eoliene produc energie electrică în exces faţă de consum (energie ieftină, pe care să nu o mai exportăm, spune Anton) această energie să fie consumată de compresoarele care să injecteze gaze din reţea în depozitul subteran de la Gherceşti. Apoi, când nu mai bate vântul, iar producţia de energie electrică a eolienelor scade semnificativ, gazul înmagazinat este extras din depozit şi folosit de turbinele pe gaze pentru a produce atunci energie electrică, dată fiind flexibilitatea crescută a acestor turbine pe gaze.

Este o modalitate de echilibrare a sistemului, iar ministrul Energiei spune că este o formă de stocare a energiei, la remarca noastră cum că de fapt se stochează gaze.

“Este o formă de stocare a energiei electrice, prima pe care o vom avea, dacă nu avem încă Tarniţa. Centralele de pompaj pe Olt, despre care vorbiţi, nu sunt funcţionale, pentru că mai trebuie construită ultima, la Islaz”, a spus ministrul.

Hidroelectrica a pus în funcţiune cinci centrale cu pompaj pe Oltul inferior, care însă acum nu funcţionează în regim reversibil (doar trec apa prin turbine, nu readuce apa în lac înapoi prin pompe), iar odată realizată hidrocentrala Islaz, toată salba de pe Olt poate funcţiona în regim de pompaj, cu apă din Dunăre.

Te-ar mai putea interesa și
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 cu 100.000 de......
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ...