Guvernul SUA a stins de 17 ori lumina din lipsă de bani, în ultimii 37 de ani. Ce s-a întâmplat la burse
Oprirea serviciilor publice esenţiale şi trimiterea salariaţilor anumitor agenţii guvernamentale în concediu fără plată (aşa numitul Government Shutdown) este obligatorie, potrivit unei legi intrate în vigoare în 1981.
Atunci Congresul eşua, ca şi acum câteva zile, să aprobe bugetul până la data limită (30 septembrie).
Situaţii similare celei de shutdown s-au mai petrecut şi mai înainte de 6 ori, începând din 1976, potrivit unui studiu Bank of America, citat de Transilvania Capital.
Indicele bursier american S&P 500 a reacţionat pozitiv, pe o perioadă de o lună de la reluarea serviciilor publice, în 8 din cele 11 cazuri înregistrate din noiembrie 1981 încoace.
„Indicele s-a apreciat chiar şi cu 12,7% într-o lună după reluarea serviciilor publice neeesenţiale din 30 septembrie 1982″, remarcă Ciprian Bîrsan, senior trader la casa de brokeraj Transilvania Capital.
Media creşterilor pe o perioadă de o lună după reluarea serviciilor în cele 11 cazuri este 2,5%.
„Adevărata problemă, însă nu este oprirea serviciilor neesenţiale, cât ridicarea plafonului de îndatorare a guvernului american (16.700 de miliarde de dolari)”, spune Ciprian Bîrsan.
Intrarea în incapacitate de plată a unei ţări face aproape imosibil accesul acesteia pe pieţele de unde se împrumuta de obicei.
Irlanda, Portugalia, mai ales Grecia şi parţial Spania şi Italia s-au confruntat cu iminenţa intrării în incapacitatea de plată şi nu au mai obţinut bani de pe pieţe decât la dobânzi prfea mari şi sustenabile, până când nu au fost ajutate de Comisia Europeană şi FMI.
„Aşteptările Wall Stret se întreaptă, deocamdată, spre un scenariu ce presupune efecte negative minime aspura pieţelor financiare, implicit ridicarea de catre Congres a plafonului de îndatorare, până la data limită de 17 octombrie”, spune traderul de la Transilvania Capital.
O listă cronologică a opririlor serviciilor neesenţiale în Statele Unite, şi a efectelor pe piaţă după reluarea acestor servicii, este ataşată la articol.