La mijlocul anului am putea avea un ROBOR de 5%, ceea ce corespunde unor aşteptări de 4% pentru dobânda BNR – Codîrlaşu, CFA

22 03. 2022
4adrian-codirlasu-nou

„Cât timp va ţine războiul Rusia Ucraina vor exista presiunile pe curs şi implicit pe majorarea dobânzilor. Odată cu declanşarea războiului, aversiunea la risc a crescut şi în toată Europa Centrală şi de Est există presiuni pe monedele naţionale. Presiunile pe monedele din ECE pun la rândul lor presiune pe dobânzi. De aceea, în funcţie de evoluţia acestui războir şi dobânda de politică monetară a BNR va creşte pentru a apăra leul”, a declarat Adrian Codîrlaşu.

Analistul consideră că majorarea ROBOR din ultmele săptămâni nu se datorează atât ieşirilor de capitaluri (doar cele speculative ies în acest moment. Totdeauna capitalurile speculative sunt cele care ies primele), cât anticipaţiilor pieţei că BNR va majora dobânda cheie în paşi mai mari decât până acum. „Dacă ar fi fost vorba de iesiri de capitaluri mari, importante ar fi crescut rapid indicii ROBOR pe termen scurt. Din cauza aprecierii maturităţilor pe termen lung credem că este vorba de majorarea dobânzii de politică monetară. ROBOR la 3 luni este acum (22.03.2022) 4,53%, ceea ce corespunde unei majorări de 1% la dobânda cheie în viitor”, a declarat Codîrlaşu.

În şedinţa din 5 aprilie 2022, piaţa bancară se aşteaptă ca BNR să majoreze dobânda cheie cu 50 de puncte de bază, aducând-o la nivelul de 3% faţă de 2,5% cât este în prezent. În acest context, vicepreşedintele CFA se aşteaptă ca la mijlocul anului să vedem un ROBOR de 5%, dacă în celelalte două şedinţe, BNR va duce dobânda la 4%, prin majorarea pasului de creştere pentru dobânda cheie de la 0,25% la 0,50%. Celelalte două şedinţe de politică monetară sunt în iulie şi august. După atingerea acestui prag, dobânda cheie va stagna probabil, dar alte majorări nu sunt excluse tocmai din cauza riscului pe care îl prezintă războiul Rusia Ucraina şi în funcţie de finalizarea sau prelungirea acestuia.

ROBOR  la trei luni a crescut la 4,53%, faţă de 4,49%, valoarea din şedinţa precedentă şi a atins cea mai ridicată valoare din 30 iulie 2013 şi până acum. ROBOR la şase luni a crescut la 4,64%, faţă de 4,58%, nivelul din şedinţa precedentă, şi a atins cea mai mare valoare din 5 august 2013 şi până acum.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională. Evoluţia dobânzilor pe piaţa monetară este de obicei corelată cu evoluţia randamentelor la titlurile de stat.