Anunţul morţii preşedintelui Kim Jong Il a provocat o imensă emoţie în toată Coreea de Nord. Dacă Occidentul priveşte evenimentul din perspectivă politică, pentru fiecare cetăţean nord-coreean dispariţia liderului de la Phenian este o dramă personală.
Scenariul nu este nou, el a mai putut fi urmărit în urmă cu 17 ani, după decesul lui Kim Ir Sen, practic fondatorul statului nord-coreean actual. Imaginile filmate în 1994, la catafalcul fostului lider, ne relevă o durere fără margini, în rândurile tuturor claselor sociale. O societate învăţată să îşi manifeste entuziasmul la comandă şi mediu organizat îşi exprimă la fel şi suferinţa.
În iulie 1994 jalea era generalizată. Oficiali din aparatul de partid şi de stat, elevi şi studenţi, ţărani, intelectuali şi membri ai clasei muncitoare, participau ad-hoc la o revoluţie a plânsului, iar printre hohote se declară sfâşiaţi de dispariţia „celui mai de seamă strateg al mişcării revoluţionare internaţionale”, „lider al mişcării de eliberare din întreaga lume”, „un lider distins al popoarelor” şi „simbol al luptei anti-imperialiste”.
Inclusiv reporterii au vărsat lacrimi, în direct: