La Ploieşti, ca la Istanbul. Doar femeile şi copiii au voie în tribune

Economica.net
17 11. 2011

Decizie istorică luată astăzi de Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal. Membrii acestui for au judecat recursul clubului Petrolul, în cazul deciziei de a juca şase partide fără spectatori şi au dat o soluţie nemaintâlnită până acum în Liga I.

Dealtfel, în întreaga lume s-a consemnat o singură situaţie asemănătoare, în Turcia, la meciurile lui Fenerbahce Istanbul. Astfel, gruparea Petrolul Ploieşti va avea voie cu spectatori în tribune, însă doar dacă aceştia sunt femei sau copii.

Această soluţie inedită va fi pusă în practică vineri seara, de la ora 18.00, când pe stadionul Ilie Oană se va disputa partida Petrolul – FCM Târgu Mureş, din etapa a 14-a a Ligii Întâi.