La sfârşitul verii România ar putea „scăpa” de Coronavirus – Valeriu Gheorghiţă: Estimările sunt că undeva în august vom ajunge în prag de imunitate colectivă

Şeful CNCAV, dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat că, din estimările autorităţilor, România va ajunge, în luna august, în "prag de imunitate colectivă", într-un procent cumulat de 50%, reprezentând "vaccinare şi persoane care au trecut prin infecţia cu SARS-CoV-2".
AGERPRES - mar, 18 mai 2021, 15:45
La sfârşitul verii România ar putea

„În ceea ce priveşte ţintele şi obiectivele de vaccinare, evident că ele se bazează în mod deosebit pe atingerea pragului de imunitate colectivă, imunitate de grup care să-şi aducă beneficiile în ceea ce priveşte controlul epidemiologic. Acesta este motivul pentru care ne dorim o amplificare a campaniei de vaccinare. Modelele se bazează, pe de-o parte, pe intenţia de vaccinare, pe de altă parte, pe ritmul de vaccinare, întotdeauna evaluat în ultimele două săptămâni, şi aici mă refer la doza I, pentru că aceasta este cea mai relevantă. De asemenea, pe datele care ţin de numărul de cazuri confirmate de infecţie cu SARS-CoV-2 şi procentul de suprapunere al persoanelor confirmate cu persoane care au fost vaccinate. Împreună se creează acel concept de imunitate colectivă care poate să fie de la 25-30-40 până la 50%”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă, întrebat care sunt ţintele de vaccinare asumate pentru noi măsuri de relaxare şi dacă se iau în considerare astfel de decizii la nivel local în funcţie de gradul de vaccinare.

El a precizat că, din estimările specialiştilor, în luna august România va intra în prag de imunitate colectivă, scrie Agerpres.

„Estimările noastre sunt că, undeva în august, la 1 august vom ajunge în prag de imunitate colectivă, cumulat, de circa 50%, ceea ce înseamnă vaccinare şi persoane care au trecut prin infecţia cu SARS-CoV-2”, a afirmat Gheorghiţă.

El a menţionat, în privinţa ţintelor de vaccinare, că acestea au fost stabilite astfel încât să existe 5 milioane de persoane imunizate până la finalul lunii mai, 6 milioane în iulie şi 7 milioane în august.

Şeful CNCAV a adăugat că la ora actuală situaţia epidemiologică la nivel naţional este bună, însă este nevoie de consolidarea acestui „trend evolutiv favorabil”.

„Ţinând cont de estimarea, de evoluţia epidemiologică a numărului de cazuri, din fericire situaţia epidemiologică la nivel naţional este una bună, însă avem nevoie să consolidăm acest trend evolutiv favorabil şi să asigurăm acea predicţie pe termen lung, încât prin vaccinare, scăzând numărul persoanelor care sunt susceptibile la infecţie, să nu mai avem risc de recădere epidemiologică după ce relaxăm etapizat şi progresiv toate aceste restricţii”, a declarat Gheorghiţă.

Te-ar mai putea interesa și
Firmele din România recrutează electricieni asiatici
Firmele din România recrutează electricieni asiatici
Firmele din România nu mai caută doar muncitori necalificați, precum curieri sau lucrători în construcții, ci și personal specializat. Crește cererea pentru meserii calificate, precum......
Ce prețuri la cazare sunt pe litoral în mini-vacanța de Sfânta Maria. Gradul de ocupare va depăși 95%
Ce prețuri la cazare sunt pe litoral în mini-vacanța de Sfânta Maria. Gradul de ocupare va depăși 95%
Gradul de ocupare în unitățile de cazare de la Marea Neagră în minivacanța de Sfânta Maria va depăși 95%, estimează ...
O cârciumă din Buzău care a aparținut lui Caragiale între noiembrie 1894 și noiembrie 1895 a fost scoasă la vânzare
O cârciumă din Buzău care a aparținut lui Caragiale între noiembrie 1894 și noiembrie 1895 a fost scoasă la vânzare
Cârciuma din zona Gării Buzău care a aparținut, în perioada noiembrie 1894 - noiembrie 1895, dramaturgului Ion Luca ...
Ford va lansa în 2027 o camionetă electrică de 30.000 de dolari
Ford va lansa în 2027 o camionetă electrică de 30.000 de dolari
Ford Motor intenționează să lanseze în 2027 noua gamă de vehicule electrice (EV) accesibile, inclusiv o camionetă de ...