La un an de la asaltul asupra Capitolului, Biden îl acuză pe Trump că a vrut să împiedice transferul pașnic de putere
„Pentru prima dată în istorie, un preşedinte nu doar că a pierdut alegerile, dar a încercat să împiedice transferul paşnic de putere”, a declarat preşedintele democrat într-un discurs susţinut în Congres, în cadrul unei ceremonii de comemorare a evenimentului din urmă cu un an, când mii de susţinători ai fostului lider republican au încercat să împiedice certificarea alegerii lui Biden.
Susţinătorii lui Trump care au comis asaltul asupra Capitoliului, sediul Congresului american, „nu erau un grup de turişti, ci a fost vorba de o insurecţie armată”, a spus Biden.
Denunţând presupuse fraude, „fostul preşedinte al SUA a creat şi răspândit o reţea de minciuni despre alegerile din 2020. A făcut asta pentru că el preferă puterea în locul principiilor”, a declarat Biden, subliniind că Trump „şi-a construit minciuna timp de luni de zile” înaintea scrutinului.
„Vom fi o naţiune care acceptă ca violenţa politică să devină normă? (…) Vom fi o naţiune care nu trăieşte în lumina adevărului, ci în umbra minciunii?”, s-a întrebat preşedintele democrat.
„Nu ne putem permite să devenim acest tip de naţiune”, a adăugat el, precizând că SUA s-au angajat atât în interiorul frontierelor sale, cât şi în străinătate, într-o „luptă” între democraţie şi autocraţie.
„Nu am căutat această luptă”, a recunoscut Biden, în contextul în care, conform unui sondaj recent, numai 55% dintre americani ar considera că alegerea sa este legitimă.
Dar „nu voi lăsa pe nimeni să pună cuţitul la gâtul democraţiei” americane, a mai spus liderul de la Casa Albă.
Acest discurs marchează o ruptură, ca şi cum Biden a decis să imprime un ton mai combativ mandatului său, pe care a dorit să îl plaseze mai întâi sub semnul reconcilierii, tratându-i cu dispreţ pe Donald Trump şi pe susţinătorii săi cei mai înfocaţi, comentează AFP.
Replica lui Trump
Fostul preşedinte american Donald Trump a calificat discursul de joi al actualului lider de la Casa Albă, Joe Biden, care l-a făcut vinovat pe predecesorul său de asaltul asupra Capitoliului de la 6 ianuarie 2021, drept „teatru politic” menit a face uitate „eşecurile” preşedintelui democrat, relatează AFP.
Joe Biden „a folosit numele meu în încercarea de a diviza şi mai mult America”, a transmis Donald Trump într-un comunicat.
„Acest teatru politic nu face decât să deturneze atenţia de la faptul că Biden a eşuat complet”, a adăugat el.
„Democraţii vor să profite de această zi de 6 ianuarie pentru a insufla teamă şi pentru a diviza America”, a mai spus Trump.
Fostul preşedinte republican a afirmat din nou că alegerile prezidenţiale din 2020 au fost „fraudate”, acuzându-i pe democraţi că vor „să anuleze” orice discuţie pe acest subiect.