Lăcomie sau lipsă? Avalanșă de denunțări de contracte pe piața de energie electrică

În data de 25 iunie, Electrica Furnizare rezilia, la cererea sa, un contract de achiziție de energie electrică încheiat pe piața contractelor bilaterale cu negociere continuă cu un furnizor, Werk Energy SRL. Era vorba despre un contract cu livrare de energie pentru al doilea trimestru al anului în curs, deci până la 30 iunie. Motivul: “Nerespectarea de catre S.C. WERK ENERGY S.R.L. a clauzelor contractuale art 18 lit (b)”. În contractul standard, articolul respectiv se referă la obligația vânzătorului de a asigura livrarea energiei contractate. Deci Electrica a reziliat contractul pentru că Werk nu i-a mai livrat energia asumată prin contract.

O zi mai târziu, pe 26 iunie, Enel Energie rezilia, tot la cererea sa, un contract identic, pe aceeași piață, tot cu Werk Energy. Motivul invocat de Enel: “Nerespectarea de catre S.C. WERK ENERGY S.R.L. a clauzelor contractuale art 18 lit (b) si art. 26, alin (1),  lit (c)”.

Pentru primul articol invocat, ați văzut mai sus explicația, deci și Enel a pățit la fel ca Electrica.

Pentru al doilea: “Art. 26. (1) Rezilierea contractului are loc de drept, fără punerea în întârziere şi fără intervenţia instanţei în următoarele cazuri, cu respectarea condițiilor de la alin (2) și (3) (…) c) din iniţiativa uneia din părţi în cazul în care cealaltă parte nu asigură transmiterea notificărilor pe platforma pieţei de echilibrare pentru tranzacţiile aferente acestui contract timp de 3 zile consecutiv sau în cazul în care cealaltă parte a fost suspendată de la Piaţa de Echilibrare”.

În data de 1 iulie, Tinmar Energy rezilia trei contracte cu aceeași Werk Energy, Tinmar fiind cumpărătorul. Motivul? “Neindeplinirea de catre S.C. WERK ENERGY S.R.L. a obligatiilor de livrarea a energiei electrice asumate prin contract”. Energia urma să fie livrată în al treilea trimestru al acestui an.

Tot la 1 iulie, aceeași Tinmar rezilia două contract cu Sun Wave Energy, Tinmar fiind tot cumpărător. Unul era cu livrare de energie în al treile trimestru iar celălalt în al doilea semestru al acestui an. “Nerespectarea de catre S.C. SUN WAVE ENERGY S.R.L. a clauzelor contractuale conform art. 26, alin (1), lit (d)”, scrie la cauze. La acel articol sunt pomenite mai multe situații, inclusiv cea potrivit căreia una dintre părți trebuie să prezinte scrisoarea de garanție bancară înainte de livrare, deci nu putem ști exact.

Tot în data de 1 iulie, Monsson Trading și CEZ Vânzare reziliau, cu acordul părților, două contracte de energie electrică, pe aceeași piață PCCB-NC. Contractele vizau vânzarea de energie de către Monsson căstre CEZ, până la sfârșitul anului 2021. Era vorba despre energie bandă, contractele fiind încheiate în octombrie și noiembrie 2020.

Și, tot în data de 1 iulie, aceleași Monsson Trading și CEZ reziliau, tot cu acordul părților, un alt contract, încheiat de data aceasta pe piața de contracte bilaterale varianta licitație extinsă. Aici putem clarifica niște lucruri, pentru că platforma este mai transparentă.

Aflăm așadar că acest contract reziliat acum a fost încheiat în decembrie 2020 și prevedea livrarea de către Monsson către CEZ a unei cantități de energie bandă, în perioada 1 martie-31 decembrie 2021. Deci s-a livrat doar un trimestru dintre cele trei, apoi a intervenit rezilierea.

Mergem însă în decembrie 2020, să vedem ce au semnat atunci cele două companii. Aflăm că au bătut palma pentru 5 MW bandă, în total 36.720 MWh, pentru care CEZ și-a asumat să plătească vânzătorului Monsson 237 de lei/MWh. Acum, cele două părți au reziliat, de comun acord, contractul. De ce oare?

Jocul prețurilor

Sunt cel puțin două situații, cu două motive diferite, care pot duce la aceste rezilieri, rezilieri care sunt evident legale și acoperite de contracte. Să le luăm pe rând

Prima este comportamentul speculativ. Să luăm exemplul ultimei rezilieri, făcută de comun acord, doar ca exemplu, fără vreo acuză sau fără a avea pretenția că așa s-au desfășurat lucrurile, ci doar pentru a explica un mecanism.

Vânzătorul își asumase anul trecut că va vinde energie, în acest an, la 237 de lei/MWh. Acum prețurile sunt mult mai mari, așa că vânzătorul poate să profite de situație. Anunță cumpărătorul că nu mai livrează energia asumată, îi plătește penalitățile din contract, iar energia rămasă liberă fie o pune la vânzare în piața spot, unde prețul mediu a fost, în iunie, de 378 de lei, fie o vinde tot pe contract bilateral, evident la prețul de acum al pieței, 350 de lei/MWh sau chiar mai mult. În ambele situații, vânzătorul, traderul, cîștigă și, după cum se vede, deloc puțin, la ce prețuri sunt acum în piață. Câștig care poate fi mult mai mare decât pierderile din clauzele penalizatoare din contract.

Al doilea este lipsa energiei și jocul hârtiilor. Este posibil ca, atunci când un vânzător semnează un contract de vânzare a energiei cu livrare în viitor, de fapt să vândă ce nu are. Din nou, perfect legal. Vânzătorul nu are energia, dar își asumă că o va vinde în viitor, și, la momentul livrării, el o cumpără din piața spot (PZU) și o vinde cumpărătorului în baza contractului semnat în trecut. Mizează pe faptul că, la momentul livrării efective, prețul din PZU va fi mai mic decât cel cu care își asumase că va vinde energia din contract și, de aici vânzătorul câștigă.

Problema este însă că, în actuala conjunctură de piață, prețurile din PZU au crescut enorm, și, cine nu are energia cumpărată din trecut pentru momentul livrării de acum, pentru că a “stat” să cumpere din PZU, acum pierde. Pentru că va cumpăra energia la un preț mult mai mare decât cel cu care o va revinde cumpărătorului. Ca atare, pentru a diminua pierderea, va rezilia contractul cu cumpărătorul, plătind, evident, penalitățile

Prea mult recurs la piața spot?

Din păcate, situația de acum vine din trecut și nu are cauze imputabile doar pieței noastre. Anul trecut, România a intrat în lockdown ca urmare a pandemiei. Consumul a scăzut, pentru că unii consumatori au închis instalațiile, iar prețurile au coborât. Cei care încheiaseră în trecut contracte de vânzare de energie cu livrare atunci și aveau deja energia achiziționată de la producători, dinainte, pentru a fi vândută clienților în perioada pandemică s-au trezit brusc că au o problemă. Consumatorul nu mai putea consuma atât, dar energia pentru el a fost deja cumpărată, contractul cu producătorul este costisitor de reziliat. Deci au rămas cu energia “în brațe”, și tot ce au putut să facă a fost să vândă în piața spot, evident la prețuri în scădere, poate mai mici chiar decât cel cu care o cumpăraseră.

Ei bine, în prima parte a acestui an, mulți dintre actorii din piață au preferat să nu contracteze din timp mare parte din energia prin contracte bilaterale forward pentru a o revinde apoi, clienților finali sau furnizorilor, tocmai pentru a evita situația de anul trecut. Și au “stat” în PZU, să cumpere practic spot o parte din consumul clienților. Problema este că, inclusiv din cauze externe, dintre care cea mai importantă este creșterea fulminantă a certificatelor de emisii, pe fondul creșterii prețurilor pentru toate materiile prime energetice și a revenirii consumului, prețul spot a explodat. Nu numai la noi, ci în toată Europa, și nu trebuie să uităm că piețele spot sunt cuplate prin preț. În iunie 2021 am avut cel mai mare preț mediu spot lunar din istorie, de exemplu, 378 de lei MWh.

În aceste condiții, cine a “stat” în PZU marchează acum pierderi însemnate pentru că, pentru a onora contractele de livrare, trebuie să cumpere acum energia mult mai scump decât o livrează consumatorilor prin contractele încheiate în trecut.