Lăcrămioara Diaconu-Pințea, artizana planului de restructurare a CE Oltenia, părăsește compania

Membră a Directoratului CE Oltenia din mai 2020, Lăcrămioara Diaconu-Pințea își încheie colaborarea cu compania la sfârșitul acestui an pentru a coordona noi proiecte în sectorul energetic, un domeniu în care activează de aproape 25 de ani, arată CE Oltenia într-un comunicat de presă.
Mihai Nicuţ - joi, 29 dec. 2022, 12:13
Lăcrămioara Diaconu-Pințea, artizana planului de restructurare a CE Oltenia, părăsește compania

În cei aproape trei ani petrecuți la CE Oltenia, Lăcrămioara Diaconu-Pințea a făcut parte din echipa care a condus proiectarea, aprobarea și implementarea unui program masiv de transformare, care cuprinde un Plan de Restructurare pentru activitatea existentă, dar și un plan de decarbonare cu investiții în noi proiecte de energie solară și gaze, arată compania.

Programul de transformare în valoare de aproape 4 miliarde de euro este susținut de un ajutor de stat de cca 2,7 miliarde de euro și are în vedere diversificarea mixului energetic și tranziția la surse de energie mai puțin poluante, pentru ca CE Oltenia să redevină o companie viabilă, fiind o parte esențială a Sistemului Energetic Național.

Planul de Restructurare astfel elaborat, în colaborare strânsă cu instituțiile direct implicate în activitatea CE Oltenia, dar și cu partenerii și colaboratorii externi, a fost aprobat de Comisia Europeană în ianuarie 2022 și este în faza de implementare.

Compania a reușit astfel să elimine un posibil scenariu de insolvență și să înceapă implementarea măsurilor pentru noile investiții, respectiv construirea a două centrale pe gaze și a opt parcuri fotovoltaice.

”Timpul petrecut la CE Oltenia a fost o experiență profesională extraordinară, o perioadă plină de provocări în care s-a deschis un nou drum pentru companie. Am făcut parte dintr-o echipă formidabilă și un colectiv care a muncit extrem de mult ca să se asigure că această companie are un viitor. Le mulțumesc tuturor pentru eforturile depuse în această perioadă interesantă, dar și complicată în același timp. Sunt, de asemenea, recunoscătoare pentru buna colaborare cu Ministerul Energiei și cu Consiliul Concurenței, dar și pentru dialogul deschis cu reprezentanții Comisiei Europene, care au înțeles că CE Oltenia este o companie vitală pentru România, care trebuie să-și continue activitatea”, a declarat Lăcrămioara Diaconu-Pințea.

”Ultimii trei ani au fost cruciali pentru existența companiei și mă bucur că suntem în etapa în care pot spune că CE Oltenia privește spre viitor, având în implementare un plan viabil de restructurare. Lăcrămioara Diaconu-Pințea a fost alături de noi în toată această perioadă și îi mulțumesc pentru expertiza adusă în companie, pentru munca susținută și pentru încrederea demonstrată în capacitatea CE Oltenia de a se moderniza și dezvolta mai departe”, a subliniat Daniel Burlan, Președintele Directoratului CE Oltenia.

Lăcrămioara Diaconu-Pințea are expertiză în domeniul petrolului, gazelor și energiei electrice, cu 25 de ani de experiență în România și la nivel internațional. Următorul pas în carieră va fi în cadrul unei companii aflate la început de drum România, acceptând provocarea unor noi proiecte în domeniul energiei, se mai arată în comunicatul CE Olenia.

 

Te-ar mai putea interesa și
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri (inclusiv poştă) a crescut, în primele nouă luni din 2024, cu 6,1%, comparativ cu perioada similară a anului anterior, de la 36.250 tone la 38.451 tone, conform......
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Premierul ungar Viktor Orban a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, cu referire la recenta ...
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca ...
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...