Lactatele La Colline, produse în Cluj, ar putea ajunge în Olanda, Germania şi Emiratele Arabe

Producătorul lactatelor de capră La Colline, din judeţul Cluj, negociază cu firme din Germania, Olanda şi Emiratele Arabe exportul produselor pe aceste pieţe şi are în plan o investiţie într-o fermă proprie şi creşterea afacerilor cu până la 20% în acest an.
Economica.net - mar, 29 ian. 2013, 17:23
Lactatele La Colline, produse în Cluj, ar putea ajunge în Olanda, Germania şi Emiratele Arabe

„Exporturile reprezintă 30-35% din total şi planul nostru este să le mărim ponderea. Purtăm în această perioadă negocieri cu firme din Germania, Olanda şi Emiratele Arabe. Vrem în acelaşi timp să ne consolidăm şi să mărim prezenţa în pieţele pe care suntem deja cunoscuţi şi apreciaţi. Piaţa deja consacrată de export este în Europa Centrala: Ungaria, Cehia şi Slovacia”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Ovidiu Spînu, proprietarul fabricii La Colline.

Spînu a pus bazele fabricii de produse din lapte de capră în 2007, în comuna Feleacu din judeţul Cluj, în urma unei investiţii de 500.000 de euro şi de atunci spune că a investit o sumă similară.

„Investiţia iniţială a fost de 500.000 euro, iar în decursul celor şase ani ce au urmat am mai adăugat încă pe atât. În 2012 am construit şi echipat o secţie modernă pentru produse proaspete: lapte, iaurt şi kefir de capră”, a mai spus proprietarul fabricii La Colline.

El a arătat că următoarea investiţie va fi într-o fermă proprie de capre, laptele fiind cumpărat în przent de la mici producători.

„Din punct de vedere al capacităţii de producţie şi al pieţei de desfacere s-ar putea şi mai mult, limita fiind dată de cantitatea de lapte de capră pe care o putem colecta”, a explicat Spînu.

În ceea ce priveşte afacerile, acestea au atins un milion de euro anul trecut, valoare de 10 ori mai mare decât în 2007, primul an de activitate.

„Am început în 2007 cu o cifră de afaceri mai mică de 100.000 de euro, iar în 2012 am ajuns la un milion de euro. Am crescut constant volumele şi am diversificat produsele cu o atenţie mare la detalii şi calitate. În 2013, credem că vom creşte cu 10-20% atât ca volume, cât si ca cifră de afaceri”, a arătat Spînu.

La Colline a anunţat marţi deschiderea unui magazin online pentru comercializarea lactatelor, şi estimează ca ponderea vânzărilor online să ajungă în doi ani la 20% din total.

„Planul nostru este ca peste doi ani vânzările online să reprezinte peste 20% din total, iar în următorii cinci ani 30-40%. Avantajele ar fi că, pe de o parte, online putem pune pe piaţă toate produsele din portofoliu, unele cu viaţă de raft scurtă cum ar fi brânza proaspată de capră, iar pe de altă parte putem atinge toate colţurile ţării, indiferent de dezvoltarea retailului”, a arătat Spînu.

La nivel naţional, compania distribuie produsele prin intermediul marilor reţele de retail, precum Mega Image, Auchan, Cora, Carrefour şi Selgros.

Te-ar mai putea interesa și
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Grupul LuxVet anunță extinderea rețelei sale prin cumpărarea clinicii veterinare Rey-Vet din Târgu Jiu, fondată de medicul veterinar Vlăduț Andrei. Această colaborare reprezintă un nou pas......
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Slovacia trebuie să-şi rezerve dreptul de a decide cât de repede îşi va spori cheltuielile militare în vederea atingerii ...
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță Ministerul Economiei
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță ...
România ar putea găzdui Black Sea AI Gigafactory, o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi inclusiv Republica ...
Qatar denunță atacul Iranului asupra bazei americane de la Al-Udeid. Ce spune Trump
Qatar denunță atacul Iranului asupra bazei americane de la Al-Udeid. Ce spune Trump
Update: Qatarul a denunţat luni seară atacul cu rachete iranian contra bazei americane Al-Udeid aflate pe teritoriul său, ...