Ladoşi(APCPR):Pesta porcină africană este o boală politică,care trebuie asumată politic;presupune măsuri drastice pentru eliminarea ei
„Noi am venit cu numeroase soluţii, de trei ani de zile tot încercăm să aducem în faţa autorităţilor soluţiile propuse de noi pentru stoparea pestei porcine africane, însă, ceea ce am realizat la un moment, când am văzut că ne lovim de ziduri este că pesta porcină africană în România, şi probabil nu numai, este o boală politică, care trebuie asumată politic, pentru că presupune măsuri drastice pentru stoparea şi eliminarea ei. Un prim pas ar fi acest ordin din ultimele zile cu reglementarea dimensionării fermelor în care se cresc porci”, a precizat Ladoşi.
El a precizat că la ora actuală harta transmisă de la Bruxelles arată că doar patru judeţe „mai sunt curate”din punct de vedere al pestei porcine africane, restul teritoriului României fiind înroşit, dată fiind evoluţia acestei boli fie în gospodăriile populaţiei, fie în ferme comerciale, fie unde au fost înregistrate focare la mistreţi.
„Din comunicatele pe care le primim noi de la DSU avem 35 de judeţe afectate de pestă porcină africană, fie din prisma gospodăriilor populaţiei, a fermelor comerciale sau a celor judeţe unde s-au înregistrat focare la mistreţi. Noi nu putem să inventăm cifre, le putem lua doar de la autorităţi. Din aceleaşi date putem lua în calcul doar patru judeţe care sunt curate în România, cele din centrul Transilvaniei, atât au mai rămas, nu sunt înroşite. Aşa arată harta pe care a publicat-o şi ne-a trimis-o Buruxelles-ul, tot ceea ce e culoare roşie sunt judeţe afectate în România, judeţe de culoare albastră (patru la număr n.r.) sunt zone tampon, sunt zone curate, iar cele roz sunt zone unde s-au descoperit focare doar la porc mistreţ”, a explicat Ladoşi.
Întrebat de ce apar alte cifre privind focarele de boală în datele prezentate de ANSVSA, el a răspuns: „Probabil au o politica internă în care hotărăsc că o dată la o săptămână sau la 10 zile transmit informaţii”.
„ANSVSA probabil se concentrează mai mult pe stingerea de focare, este o reuşită ca să spunem aşa, dar pe noi ca asociaţie faptul că au stins un focar într-o comună sau un sat în care au fost cinci coteţe afectate pe noi nu ne încălzeşte deloc, pentru că s-a dovedit faptul că în unele sate au fost curăţate de boală şi ulterior a apărut din nou. Asta nu ne poate da încredere că în satul respectiv s-au respectat regulile şi s-a dovedit clar că a reapărut”, a mai spus Ladoşi.
Pe 30 octombrie, ANSVSA anunţa că Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 291 de localităţi din 25 de judeţe, cu un număr de 956 de focare (dintre care 16 focare în exploataţii comerciale şi 6 focare în exploataţii de tip A), iar în alte şapte judeţe există doar cazuri la mistreţi.
Potrivit sursei citate, înainte de apărea pesta porcină africană pe teritoriul României, 60% din consumul de carne proaspătă de porc era asigurat din producţia naţională, însă acum s-a redus la 40%.
„Înainte de apărea pesta porcină africană, 60% din consumul de carne proaspătă de porc era asigurat din producţia naţională, însă acum am coborât la 40%. Noi nu am reuşit să asigurăm niciodată cantitatea de carne de porc necesară pentru procesare, pentru salamuri şi mezeluri. Din păcate, pierzând în ultimii doi ani peste 35.000 de scroafe, asta conduce la o scădere dramatică. Acum trei ani noi aveam 845.000 de scroafe în ferme comerciale şi livrăm pe piaţă către populaţie undeva la 4,5 – 4,6 milioane de porci în condiţii de biosecuritate, în condiţii verificate sanitar-veterinar. În condiţiile răspândirii acestei boli numărul va scădea dramatic şi nu se poate întâmpla decât să crească importurile”, a explicat preşedintele asociaţiei.
Potrivit datelor APCPR, costurile suportate până în prezent de România din cauza pestei porcine africane se concretizează în 527.971 de porci eliminaţi, din care 397.934 capete în exploataţii comerciale, sumele plătite pentru despăgubiri fiind de 315,3 milioane de lei până la data de 28 octombrie 2019.