Mega-tranzacţie: Fabricile de ciment Lafarge din România cumpărate de irlandezii de la CRH
UPDATE – Acţiunile CRH cresc puternic după anunţarea acordului de 6,5 miliarde de euro cu Lafarge şi Holcim
Acţiunile companiei CRH au urcat, luni, cu 6% la Bursa de la Londra, investitorii salutând decizia producătorului irlandez de materiale de construcţii de a cheltui de 6,5 miliarde de euro (7,3 miliarde de dolari) pentru a achiziţiona active de la rivalele Lafarge şi Holcim, chiar dacă tranzacţia va fi finanţată parţial prin emiterea de noi acţiuni, transmit ‘Financial Times’ şi Reuters.
Este cea mai mare tranzacţie efectuată vreodată de CRH, care devine astfel a treia mare afacere cu materiale de construcţii din lume, după capitalizarea bursieră.
Vânzarea activelor din Europa, Canada şi alte regiuni este o precondiţie pentru ca Lafarge (Franţa) şi Holcim (Elveţia) să obţină aprobarea autorităţilor de reglementare în vederea realizării fuziunii lor, care va da naştere celui mai mare producător mondial de ciment, cu o cifră de afaceri de 34 de miliarde de euro (44 miliarde de dolari), scrie Agerpres.
Tranzacţia va permite companiei irlandeze să intre pe noi pieţe şi să se extindă pe cele unde este deja prezentă. CRH operează în 35 de ţări, are aproximativ 76.000 de angajaţi şi vânzări anuale de 18 miliarde de euro.
CRH va finanţa achiziţia cu numerar, emiterea de noi obligaţiuni şi noi acţiuni. Compania irlandeză a învins un consorţiu condus de fondul de private equity Blackstone. Luna trecută surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că CRH concurează cu acest consorţiu, din care mai fac parte compania Cinven şi fondul canadian de pensii Canada Pension Plan Investment Board, care a oferit 5,5 miliarde de euro pentru achiziţionarea activelor Lafarge şi Holcim.
Alte părţi interesate, susţin sursele, ar fi un consorţiu alcătuit din fondul de private equity CVC, fondurile suverane de investiţii Abu Dhabi Investment Authority (ADIA) şi GIC din Singapore.
Lafarge şi Holcim au primit iniţial peste 60 de oferte preliminare pentru activele ce trebuie vândute, dar multe companii, cum ar fi grupul KKR, Italcementi sau Sabanci (Turcia), vor să cumpere numai unele active, în timp ce interesul celor doi producători de ciment este să vândă integral pentru a nu exista riscul să rămână cu active nevândute.
Lafarge va renunţa la toate operaţiunile sale de afaceri din Germania şi România, a anunţat UE. Holcim trebuie să vândă subsidiara din Slovacia, Cehia, unele active din Spania şi majoritatea activităţilor din Franţa. Totuşi, companiile vor putea păstra fabrica Holcim din Altkirch în Franţa.
Holcim a intrat în România în 1997 şi, în prezent, deţine două fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare la Turda, 19 staţii ecologice de betoane, cinci staţii de agregate şi un terminal de ciment în Bucureşti. Compania are aproximativ 1.100 de angajaţi.
În România, Lafarge produce materiale de construcţii de peste 15 ani şi activează în sectorul de ciment, agregate şi betoane cu 40 de amplasamente industriale, unde operează peste 1.000 de angajaţi sau colaboratori.