Lafarge şi Holcim au fuzionat. CRH, noul proprietar al fabricilor Lafarge din România

13 07. 2015
lafargeholcim2_84844600

Toate condiţiile pentru finalizarea fuziunii au fost îndeplinite după încheierea cu succes a ofertei publice de schimb şi emiterea de noi acţiuni Holcim pentru acţionarii Lafarge, se arată într-un anunţ al Holcim.

Acţionarii Holcim au aprobat anterior rezoluţiile legate de fuziune în cadrul unei adunări generale pe 8 mai 2015. Odată cu finalizarea fuziunii, mandatul noului Consiliu de Administraţie şi nou Comitet Executiv cu Eric Olsen ca CEO a devenit efectivă.

Tot vineri, noua companie şi-a lansat şi noul logo şi identitate vizuală.

Holcim şi Lafarge au anunţat în luna aprilie a anului trecut planul de a fuziona, ceea ce duce la apariţia celei mai mari companii producătoare de ciment din lume, cu vânzări anuale de 40 de miliarde de euro. Totuşi, ca fuziunea să aibă loc, Lafarge şi Holcim au fost nevoite să vândă fabricile de pe pieţele unde s-ar fi creat un oligopol. Astfel, fabricile Lafarge din România au fost incluse în lista activelor de vânzare.

După multe speculaţii cu privire la cine ar putea fi cumpărătorul activelor, într-un final, irlandezii de la CRH au bătut palma cu cei doi producători pentru achiziţia fabricilor din mai multe ţări. Achiziţia fabricilor de la Lafarge şi Holcim îi va plasa pe irlandezi direct pe locul trei la nivel global în topul producătorilor de ciment. 

Pe piaţa din România, Lafarge a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 155,6 milioane de euro, în uşoară creştere faţă de rezultate înregistrate în 2013. Spre comparaţie, afacerile Holcim România au fost anul trecut de aproape 220 de milioane de euro, iar cele ale Carpatcement au fost de aproape 172 milioane de euro. 

CITEŞTE ŞI Ce afaceri au avut anul trecut firmele deţinute de irlandezii de la CRH, cei care cumpără fabricile Lafarge din România