LafargeHolcim, acuzată de finanţarea terorismului în Siria – Reuters

Franţa a lansat o investigaţie judiciară privind activităţile din Siria ale LafargeHolcim - cel mai mare producător mondial de ciment, a declarat, marţi, o sursă judiciară pentru Reuters, acuzaţiile fiind de 'finanţare a unei firme teroriste' şi punerea în pericol a vieţilor oamenilor.
Economica.net - mar, 13 iun. 2017, 07:59
LafargeHolcim, acuzată de finanţarea terorismului în Siria - Reuters

Un purtător de cuvânt al grupului franco-elveţian a precizat că LafargeHolcim nu a comentat informaţia.

În aprilie, LafargeHolcim a anunţat demisia directorului general Eric Olsen, după publicarea unor informaţii potrivit cărora compania a plătit grupurile armate din Siria pentru a menţine deschisă o fabrică de ciment de acolo.

‘Decizia mea este ghidată de convingerea că va contribui la diminuarea tensiunilor care au apărut recent în legătură cu dosarul din Siria’, a precizat Eric Olsen, într-un comunicat de presă.

În martie, LafargeHolcim a recunoscut că a încheiat diferite aranjamente cu grupuri armate pentru a menţine în funcţiune o fabrică de ciment amplasată la Jalabiya, la 150 de kilometri nord-est de Alep. Potrivit unei anchete derulate de cotidianul Le Monde, de aceste aranjamente a profitat în special organizaţia Statul Islamic.

Grupul franco-elveţian a recunoscut că anumite măsuri adoptate ‘pentru a permite uzinei siriene să funcţioneze au fost inacceptabile şi că erori semnificative, care contravin codului de conduită, au fost comise’.

Potrivit presei, mai multe ONG-uri şi, ulterior, Ministerul francez al Economiei au acuzat LafargeHolcim de finanţarea terorismului şi de încălcarea sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană împotriva regimului Bachar al-Assad.

LafargeHolcim, companie creată în 2015 în urma fuziunii dintre grupul francez Lafarge şi cel elveţian Holcim, este prezentă şi pe piaţa din România.

Holcim a intrat pe piaţa locală în anul 1997, iar în prezent deţine două fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare la Turda, 19 staţii ecologice de betoane, cinci staţii de agregate şi un terminal de ciment în Bucureşti. Compania are aproximativ 1.100 de angajaţi. Tot în România, Lafarge produce, de peste 15 ani, materiale de construcţii şi activează în sectorul de ciment, agregate şi betoane cu 40 de amplasamente industriale, unde operează peste 1.000 de angajaţi sau colaboratori.

Te-ar mai putea interesa și
BVB a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de marți
BVB a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis marţi în creştere pe majoritatea indicilor, iar valoarea tranzacţiilor a fost de 67,8 milioane de lei (13,62 de milioane de euro), relatează Agerpres. ...
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: 14 din 15 km de la Curtea de Argeș la Băiculești, gata de trafic – secretar de stat
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: 14 din 15 km de la Curtea de Argeș la Băiculești, gata de trafic – secretar ...
Simulare de traseu pe viitorul tronson din Autostrada A1 Sibiu - Pitești ce urmează să fie dat în trafic luna viitoare. ...
Numărul locurilor de muncă vacante în SUA a scăzut în martie, până la cel mai redus nivel începând din luna septembrie
Numărul locurilor de muncă vacante în SUA a scăzut în martie, până la cel mai redus nivel începând din luna septembrie
Numărul locurilor de muncă vacante în Statele Unite Ale Americii a scăzut în martie, războaiele comerciale ale preşedintelui ...
ANAR: Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare a ajuns la 75%
ANAR: Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare a ajuns la 75%
Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare din România a crescut de la 56% la aproape 75%, datorită ...