Lagarde: FMI nu va cere Greciei noi tăieri de cheltuieli bugetare

FMI nu va cere Greciei noi economii bugetare şi nici tăieri nediferenţiale ale pensiilor şi salariilor, a declarat joi directorul general al instituţiei, Christine Lagarde, după apariţia unor informaţii de acest fel în presa elenă, transmite AFP.
Economica.net - joi, 10 oct. 2013, 18:54
Lagarde: FMI nu va cere Greciei noi tăieri de cheltuieli bugetare

„Dacă vor fi necesare noi măsuri, pot să vă spun un lucru, că nu vor fi sub forma unor noi măsuri bugetare sau de reduceri generalizate, nediferenţiale, ale salariilor şi pensiilor”, a afirmat Lagarde într-o conferinţă de presă la Washington.

Troica creditorilor Greciei (FMI, Comisia Europeană şi BCE) efectuează un nou audit al finanţelor ţării, pentru a decide furnizarea sau nu a unei noi tranşe de împrumut, în cadrul planului de salvare convenit în primăvara anului trecut în schimbul unei austerităţi drastice.

La sfârşitul lunii septembrie, FMI şi Comisia Europeană au anunţat o pauză a discuţiilor cu autorităţile elene, din motive tehnice.

Lagarde a dat însă asigurări că este prematur de anticipat concluziile delegaţiei, care va reveni la Atena la sfârşitul lunii octombrie.

Potrivit presei elene, FMI este pe cale să ceară Greciei noi măsuri de austeritate, în valoare de 6,7 miliarde de euro, care să fie aplicate până în 2016.

Lagarde a arătat că Grecia va avea rezultate peste aşteptări şi va obţine în acest an un excedent bugetar primar, care exclude serviciul datoriilor.

FMI estimează că datoria publică a Greciei va scădea uşor în 2014, la 174% din PIB.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful Departamentul american al Energiei, Chris Wright: Livrările de GNL din SUA către Europa vor continua să crească
Șeful Departamentul american al Energiei, Chris Wright: Livrările de GNL din SUA către Europa vor continua să crească
Chris Wright (foto), secretarul Departamentul Energiei din SUA, a declarat luni pentru Reuters că livrările de gaze naturale lichefiate (GNL) către Europa vor continua să crească, relatează......
Laszlo Borbely: România va pregăti 2.000 de experți în dezvoltare durabilă
Laszlo Borbely: România va pregăti 2.000 de experți în dezvoltare durabilă
România va pregăti până la finalul anului, prin intermediul unui curs post-universitar, 2.000 de experţi în dezvoltare ...
Blackout în Spania și Portugalia: Zboruri anulate și întârziate de la București. Un avion TAROM a aterizat la Madrid în plină pană de curent
Blackout în Spania și Portugalia: Zboruri anulate și întârziate de la București. Un avion TAROM a aterizat la Madrid ...
Zone extinse din Spania și Portugalia au fost afectate de pene de curent, lăsând locuitorii fără electricitate și semnal ...
Uber lansează UberXL în Brașov și Timișoara
Uber lansează UberXL în Brașov și Timișoara
Uber, cea mai mare companie de ridesharing din lume, anunță lansarea UberXL în Brașov și Timișoara, extinzând astfel ...