Lagarde: FMI salută anunţul BCE privind achiziţiile de obligaţiuni

Economica.net
06 09. 2012
lagarde_66774100_68182600

„Implementarea decisivă a noului program de intervenţie va contribui la refacerea circulaţiei monetare şi va susţine eforturile ţărilor de asigurare a finanţării la un cost rezonabil, în timp ce iau măsuri de ajustare macroeconomică”, a arătat Lagarde, transmite MarketWatch.

Planul BCE este un pas important pentru consolidarea stabilităţii şi creşterii în zona euro, a mai spus şefa FMI într-un comunicat.

Conducerea BCE a convenit un program nelimitat de achiziţii de obligaţiuni, a declarat joi Draghi, măsura fiind parte a încercărilor instituţiei de a readuce sub control dobânzile mari la care se împrumută unele state din zona euro.

În urma anunţului, randamentul obligaţiunilor Spaniei pe termen de 10 ani a scăzut sub 6%, pentru prima oară după luna iunie.