Lagarde sfătuieşte Grecia să asculte de recomandările FMI dacă vrea să rămână în zona euro
Christine Lagarde a fost intervievată cu privire la programul stângii radicale greceşti (Syriza), care doreşte să păstreze moneda euro, dar vrea să renunţe la angajamentele ţării faţă de FMI şi partenerii săi europeni.
‘Pentru ce? Probabil pentru a lua măsuri mai dificile decât cele pe care va trebui să le ia oricum’, a declarat directoarea generală a FMI pentru postul de televiziune ITV News.
‘Există un preţ care trebuie plătit pentru a face parte din zona euro. Acest preţ este îmbunătăţirea productivităţii muncii. Sunt reforme structurale. Este o reechilibrare a bugetului când o ţară are un deficit atât de ridicat. Este, la un moment dat, o revenire la pieţele financiare pentru finanţarea datoriei’, a subliniat Christine Lagarde, amintind recomandările FMI.
Alegătorii greci sunt rechemaţi la urne la 17 iunie, după dizolvarea parlamentului ales la 6 mai, a cărui componenţă fragmentată nu a permis formarea unui guvern.
‘Ceea ce găsesc încurajator este, în primul rând, că populaţia greacă vrea aparent să rămână în zona euro, iar în al doilea rând, că liderii politici europeni vor să păstreze Grecia în zona euro’, a declarat dna Lagarde.
‘Este un moment complicat, din cauza ostilităţii faţă de austeritate’, însă austeritatea nu este totul, aceasta trebuie să fie însoţită de măsuri care ameliorează creşterea’, şi ‘aceste măsuri trebuie luate’, a insistat aceasta.