Lagarde susţine aderarea la euro după finalizarea reformelor structurale şi consolidare, fără grabă

Aderarea la zona euro aduce beneficii multiple, dar se pierde instrumentul de politică monetară, astfel că procesul nu trebuie grăbit şi presupune mai întâi finalizarea tuturor reformelor şi consolidarea macroeconomică necesară unei creşteri durabile, a declarat directorul FMI, Christine Lagarde.
Economica.net - mar, 16 iul. 2013, 13:50
Lagarde susţine aderarea la euro după finalizarea reformelor structurale şi consolidare, fără grabă

„Este un exemplu pe care îl am în minte – Letonia, care a fãcut reforme semnificative într-un timp scurt. Dar 10% din populaţie a emigrat pe parcursul reformelor (…) Cel mai bine este să te consolidezi, să ai o creştere sustenabilă, un set solid de reforme structurale înainte de a adera la zona euro, decât să te grabeşti, să accelerezi procesul de aderare, iar apoi să te regăseşti vulnerabil şi slăbit în faţa şocurilor externe”, a spus Lagarde la Bucureşti, la o întâlnire cu presa.

Directorul general al FMI a adăugat, însă, că nu are motive să se îndoiască că procesul de aderare al Letoniei a fost bine parcurs, că s-au verificat toţi parametri şi au fost îndeplinite toate criteriile.

„În momentul în care aderi la zona euro pierzi instrumentul de politică monetară, care poate fi utilizat la stabilizarea economiei. Trebuie să fii într-adevăr foarte încrezător că poţi să funcţionezi cu un singur instrument. Ai un instrument mai puţin pe care poţi să-l foloseşti când lucrurile merg prost”, a explicat Lagarde.

Ea a adăugat că este elocvent exemplul unor state aflate în zona euro şi care au dificultăţi în a folosi puţinele instrumentele interne pentru a se echilibra, în lipsa politicii moentare, care este apanajul BCE.

„Sunt multiple beneficii, dar ai un singur stabilizator, pe celălalt nu îl mai poţi folosi niciodată”, a spus Lagarde.

Anterior, directorul general al FMI a arătat că avansul economic lent din Europa Centrală şi de Est este unul ciclic şi reflectă şi blocaje ale partenerilor, de asemenea ciclice.

„Dar trebuie finalizate reformele care presupun că sectorul productiv trebuie să fie performant şi nu trebuie împovărat cu alte probleme (…) Într-o ţară este vorba de piaţa muncii rigidă, în alta de multă birocraţie, în altele de reforme nefinalizate, de drept de proprietate încă neclarificat”, a afirmat Lagarde la conferinţa susţinută la Banca Naţională a României.

Te-ar mai putea interesa și
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri de miniștri (Video)
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri ...
Comitetul Politic al Uniunii Salvaţi România a votat sâmbătă cu privire la intrarea la guvernare în coaliţia proeuropeană condusă de Ilie Bolojan şi propunerile de miniştri cu care USR va......
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial Transporturi
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu, cel care a promis că va merge zilnici pe lotul 3 Sud al A0, ...
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
Cincisprezece cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Iran, anunţă sâmbătă Ministerul ...
Macron anunță că europenii își vor intensifica negocierile cu Iranul
Macron anunță că europenii își vor intensifica negocierile cu Iranul
Preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat sâmbătă că a fost contactat telefonic de preşedintele iranian Masoud ...