Laminorul Brăila, fostă companie din grupul rus Mechel, a intrat în insolvenţă
Cererea de intrare în insolvenţă a fost aprobată marţi de Tribunalul Brăila, potrivit unui comunicat al companiei transmis miercuri Bursei de Valori Bucureşti.
Administratorul judiciar al combinatului este firma RVA Insolvency Specialists din Bucureşti.
Celălalt fost combinat al Mechel, Mechel Târgovişte, a intrat în insolvenţă la sfârşitul lunii februarie.
Grupul rus Mechel a vândut, în februarie, pentru preţul simbolic de 230 de lei (52 euro) cele patru combinate metalurgice pe care le deţinea în România, puternic îndatorate, către firma Invest Nikarom din Bucureşti, controlată de două persoane cu cetăţenie rusă.
Tranzacţia a vizat compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL şi combinatele Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oţelu Roşu, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila.
Firma Invest Nikarom, înregistrată în România, are ca asociaţi în părţi egale pe Chumakov Victor (58 de ani) şi Chumakova Svetlana (55 de ani), ambii cu cetăţenie rusă.