Lanțul de restaurante Subway a fost dat în judecată pentru că sandvişul cu ton nu are carne de ton
În plângerea depusă, se arată că ceea ce Subway anunţă drept un sandviş cu ton este de fapt un amestec de mai multe ingrediente, care nu au legătură cu tonul şi care îi imită înfăţişarea.
Acuzaţia, pe care compania a respins-o tranşant, a fost formulată după ce s-au realizat „teste de laborator în care nu s-au găsit probe de ton în mostre” şi care încearcă acum să determine din ce este făcută această compoziţie, potrivit acuzatului acuzării.
Plângerea a fost depusă la un tribunal din California săptămâna trecută, dar a devenit publică după ce ziarul The Washington Post a preluat informaţia.
După ecoul suscitat de această ştire, având in vedere că Subway este un lanţ foarte popular în SUA cu o amplă prezenţa în numeroase ţări, un purtător de cuvânt al companiei a calificat acuzaţiile drept „neîntemeiate”.
„Pur şi simplu nu există adevăr în acuzaţiile prezentate tribunalului din California. Subway oferă ton 100 % gătit în restaurantele sale, pe care îl amestecă cu maioneză şi pe care îl foloseşte în sandvişuri gata preparate, ‘wraps’, şi în salatele de care se bucură clienţii noştri”, notează compania într-un comunicat.
Subway a precizat că aceste acuzaţii vor aduce grave prejudicii localurilor sale care oferă sandvişuri pe bază de ton precum şi micilor negustori care le comercializează.
Nu este prima oară când ingredientele folosite de Subway sunt puse sub semnul întrebării, după ce Curtea Supremă din Irlanda a stabilit că nu poate fi considerată „pâine”, cea folosită în chifle, din cauza conţinutului ridicat de zahăr.