Landul german Bavaria a declarat stare de catastrofă. Se poate ajunge la naţionalizare temporară

Economica.net
16 03. 2020
politie_germania_684930_34095300

Bavaria, cel de-al doilea land ca putere în economia și produsul intern brut al Republicii Federale, pune la dispoziție zece miliarde de euro pentru salvarea economiei, potrivit sursei citate

„Nu lăsăm pe nimeni în urmă”, a transmis cu puțin timp în urmă premierul creștin-social al landului, Markus Söder. Pentru întreprindere mici și mijlocii vor exista fonduri de asistență în vreme ce pentru companiile care, în caz de dezechilibru, pot afecta întegul sistem economic, statul poate interveni prin etatizări temporare.

În plus, măsurile de austeritate aflate în vigioare sunt eliminate – respectiv, regula prin care se interzicea îndatorarea suplimentară, a mai precizat șeful Guvernului de land de la München.

Cinematografele, sălile de evenimente, piscinele și centrele de fitness se închid. Supermagazinele pot funcționa până la ora 22 și pot deschide și dumincă (premierul de land a cerut populației să-și pregătească de acasă listele de cumpărături). Restaurantele și cantinele pot funcționa între orele 6 și 15 și nu pot primi mai mult de 30 de clienți. La alegerile comunale se va vota prin corespondență, nu vor mai fi deschise secții de vot.