Lansare eşuată pentru ruşi: Sonda trimisă către Marte nu s-a plasat pe traiectoria corectă

Sondă rusească care a fost lansată marţi de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan către Marte, a eşuat în încercarea de a se plasa pe traiectoria corectă şi a rămas pe orbita terestră, a anunţat Agenţia spaţială rusă.
Economica.net - mie, 09 nov. 2011, 14:47

„Motorul nu a fost pus în funcţiune (…) Sonda nu a putut să se orienteze după stelele” din sistemul nostru solar, a declarat Vladimir Popovkin, directorul Roskosmos, citat de agenţia de presă Interfax.

„Însă avem la dispoziţie trei zile, în măsura în care bateriile funcţionează în continuare”, a adăugat el.

Specialiştii ruşi au la dispoziţie trei zile pentru a iniţia un nou program de zbor, înainte ca bateriile sondei să se termine, a explicat Popovkin.

„Nu aş spune că este un eşec. Este o situaţie neprevăzută, dar ea poate fi rezolvată”, a adăugat el.

Sonda Phobos-Grunt (Phobos-Soare, în limba rusă) a fost lansată în noaptea de marţi spre miercuri, cu ajutorul unei rachete Zenit, de pe cosmodromul Baikonur din stepele Kazahstanului.

Specialiştii ruşi au anunţat că separarea sondei de racheta lansatoare a avut loc şi că Phobos-Grunt a ajuns pe orbita terestră. Câmpul gravitaţional ar urma să îi permită să se înscrie pe traiectoria spre Phobos, un satelit al planetei Marte, dar această manevră a eşuat.

Potrivit unei surse citate de Interfax, o defecţiune la sistemul de control al sondei s-ar afla la originea incidentului.

„Specialiştii au prevăzut faptul că sistemul de control al sondei nu era cu adevărat bine pus la punct. Riscul producerii unui incident era foarte mare. Din păcate, răul s-a produs”, a declarat acea sursă.

Phobos-Grunt, alcătuită din două module – din care unul este capabil să revină pe Terra -, are ca obiectiv colectarea unor eşantioane de rocă şi praf de pe Phobos. Vehiculul trebuie să ajungă la destinaţie după un zbor spaţial de circa 11 luni, iar eşantioanele sunt aşteptate pe Terra în anul 2014.

Scopul este de a determina dacă Phobos este un asteroid rămas captiv pe orbita lui Marte sau dacă acest mic corp ceresc – cu un diametru de 18 kilometri – este un fragment desprins din planeta roşie.

Potrivit Roskosmos, determinarea originii lui Phobos, cel mai mare dintre cei doi sateliţi marţieni, le va permite specialiştilor să înţeleagă mai bine mecanismele care au stat la baza formării sistemului nostru solar.

Sonda Phobos-Grunt este prima tentativă a Rusiei de a realiza o misiune de explorare interplanetară, după eşecul suferit în noiembrie 1996 de sonda Mars 96, care s-a prăbuşit în Oceanul Pacific.

Ultimul succes al Rusiei în domeniul misiunilor interplanetare datează din epoca URSS, când sondele Vega au explorat, în 1986, planeta Venus şi cometa Halley.

Te-ar mai putea interesa și
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din cauza mai multor probleme apărute ca urmare a unei furtuni de zăpadă sau......
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe ...
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a investit în acest an peste 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, ...
45,8 milioane de tone de  mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
45,8 milioane de tone de mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 45,869 milioane tone, ...