Lansarea rachetei japoneze Epsilon, oprită, din motive necunoscute
Agenţia niponă de explorare spaţială (JAXA) trebuia să lanseze, marţi, la ora 04.35 GMT, de la baza spaţială din Uchinoura (sudul Japoniei), racheta spaţială Epsilon, un nou model care urma să transporte în spaţiu telescopul japonez SPRINT-A.
Potrivit unor imagini transmise în direct, racheta nu s-a deplasat însă de pe rampa de lansare la momentul stabilit, numărătoarea inversă fiind oprită din motive necunoscute.
„Suntem pe punctul de a verifica (ce se întâmplă, n.r.), vom comunica informaţii ulterior”, a declarat un reprezentant al JAXA.
Lansatorul, care funcţionează cu combustibil solid (propergol), cu o înălţime de 24 de metri, este primul model de acest tip dezvoltat de Japonia din 2001, când agenţia niponă a lansat pe piaţă racheta H-2A. Un alt model de rachetă, de dimensiuni mult mai mari, H-2B, a avut prima sa lansare spaţială în 2009.
Comparativ cu H-2A, costurile de lansare pentru Epsilon au scăzut cu o treime, spun reprezentanţii JAXA. De asemenea, perioada necesară pentru a efectua o lansare s-a diminuat.
SPRINT-A este primul satelit-telescop de observare a mediului planetelor din sistemul nostru solar (Venus, Marte şi Jupiter) şi trebuie poziţionat pe o orbită terestră situată la o înălţime cuprinsă între 950 – 1.150 de kilometri.