Lansarea unor programe de investiţii în domeniul forţei de muncă ar ajuta gradul de ocupare
„În domeniul ocupării, fundamentală este realizarea obiectivului prevăzut în Strategia Europa 2020 pentru România, anume o rată de 70% pentru grupa de vârstă 20-64 ani, la orizontul anului 2020, comparativ cu ţinta la nivelul UE de 75%”, se arată în document.
Potrivit documentului, pentru aceasta se impune un set de măsuri, printre care reforma cadrului legal privind stimularea ocupării forţei de muncă şi formarea profesională continuă, implementarea de instrumente în domeniul calificării (definirea Cadrului Naţional al Calificărilor, revizuirea Clasificării Ocupaţiilor, elaborarea de analize ocupaţionale, a standardelor şi calificărilor), investiţii în formarea profesională continuă, incluzând printre altele operaţionalizarea comitetelor sectoriale, formarea profesională a angajaţilor, cu accent special pe aceea a persoanelor din grupuri vulnerabile (zonele rurale şi persoanele inactive).
De asemenea, ar mai fi nevoie de realizarea de studii privind corelarea cererii cu oferta pe piaţa muncii şi estimarea necesarului de calificări, măsuri de susţinere a tranziţiei din şomaj sau inactivitate în starea de ocupare, de îmbunătăţire a cadrului legislativ şi a stimulării prelungirii vieţii active, consolidarea dialogului social, flexibilizarea cadrului legal privind relaţiile de muncă în contextul implementării principiului flexisecurităţii.
„Având în vedere perioada de criză care marchează primii ani ai perioadei de până la orizontul anului 2020 şi efectul restrictiv în plan bugetar, se poate considera că abia începând cu anul 2014 vor putea fi luate măsuri active de ocupare din bugetul asigurărilor pentru şomaj, care până la finele perioadei să însumeze peste 2 miliarde lei. O altă sursă majoră de finanţare care se poate considera pentru aceeaşi perioadă 2014-2020 este Fondul Social European pentru proiectele şi acţiunile vizând creşterea ocupării forţei de muncă şi dezvoltării resurselor umane, în valoare previzionată pentru întregul interval de peste 8 miliarde lei”, arată studiul CEROPE.
Potrivit acestuia, o problemă prioritară în cadrul Uniunii Europene, dar şi în cazul României, o reprezintă creşterea ocupării în rândul tinerilor, a reducerii şomajului pentru această grupă de populaţie, ştiut fiind că rata şomajului în cazul lor este peste medie.
„Măsurile privind creşterea gradului de participare şi ocupare a populaţiei au un impact major care se răsfrânge în întregul sistem economico-social. De exemplu, la nivelul anului 2010, creşterea cu doar un punct procentual a ratei de ocupare echivala cu un spor al PIB-ului de +1,6% sau cu un spor al PIB-ului pe locuitor de +396 lei pe an şi respectiv al venitului mediu pe persoană de aproape +13 lei pe lună sau +155 lei pe an”, se spune în document.