Lanţul de restaurante al lui Jamie Oliver a intrat în faliment

Lanţul de restaurante al celebrului chef britanic Jamie Oliver a intrat marţi în faliment, punând în pericol circa 1.300 de locuri de muncă din cele 25 de localuri din Marea Britanie, relatează Reuters, Press Association şi dpa.
Economica.net - mar, 21 mai 2019, 16:58
Lanţul de restaurante al lui Jamie Oliver a intrat în faliment

Jamie Oliver, 43 de ani, a devenit o figură bine cunoscută în Marea Britanie şi în întreaga lume cu emisiunile sale culinare şi a fondat lanţul de restaurante cu specific italian „Jamie’s Italian” în 2008. Pe lângă acestea, Jamie Oliver deţine şi restaurantul Barbecoa şi Jamie Oliver’s Diner.

„Sunt devastat de falimentul restaurantelor noastre din Marea Britanie”, a scris celebrul chef pe Twitter.

„Sunt profund întristat de această situaţie. Vreau să mulţumesc personalului şi furnizorilor noştri care s-au implicat trup şi suflet în această afacere de peste un deceniu”, a mai spus Jamie Oliver într-un comunicat, adăugând că doreşte „să mulţumească tuturor clienţilor care ne-au susţinut” de la lansarea în 2008 a „Jamie’s Italian”. „A fost o adevărată plăcere să vă servim”, a mai spus el.

Mass-media britanică a informat că aceste restaurante au fost plasate sub administraţia judiciară a cabinetului KPMG, care va căuta de acum unul sau mai mulţi cumpărători pentru întreaga sau o parte a afacerii. În absenţa cumpărătorilor, restaurantele vor fi pur şi simplu închise, relatează AFP.

Acest anunţ reprezintă un şoc pentru publicul din Marea Britanie, unde Jamie Oliver este o personalitate în domeniul gastronomic, cunoscut pentru publicarea mai multor cărţi şi apariţia în numeroase emisiuni televizate.

Cu aerul său de „rock star”, el a ajutat la promovarea imaginii gastronomiei britanice, un sector devenit ultra-competitiv.

Te-ar mai putea interesa și
Rafinăria Vega Ploiești aniversează 120 de ani de funcționare neîntreruptă
Rafinăria Vega Ploiești aniversează 120 de ani de funcționare neîntreruptă
Vega Ploiești, singurul producător român de bitum și hexan, atinge, în acest an, borna de 120 de ani de existență și activitate neîntreruptă în industria petrolieră. Înființată într-o......
Nouă întâlnire azi între Nicușor Dan și reprezentanții partidelor politice
Nouă întâlnire azi între Nicușor Dan și reprezentanții partidelor politice
Președintele Nicușor Dan se va întâlni astăzi, de la ora 14.00, cu Sorin Grideanu, Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen ...
Ion Iliescu are cancer la plămâni
Ion Iliescu are cancer la plămâni
„Afecțiunea pulmonară de care suferă pacientul este de natură oncologică”, a anunțat Spitalul Clinic de Urgență ...
Două noi contracte de finanțare din Fondul de Modernizare, semnate azi: 85 MW în fotovoltaic și 25 MWh stocare
Două noi contracte de finanțare din Fondul de Modernizare, semnate azi: 85 MW în fotovoltaic și 25 MWh stocare
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat azi semnarea a două noi contracte de finanțare prin Fondul pentru Modernizare.