Lanţul Gregory’s se mai ţine în trei restaurante. Dar grecii au planuri în România
În urmă cu aproximativ două luni, lanţul grecesc de restaurante Gregory’s operat pe plan local în franciză, a închis unitatea din Piaţa Presei Libere, restaurantul care în urmă cu cinci ani avea cele mai bune vânzări din reţeaua formată atunci din nouă restaurante. Este ultima dintr-un şir de închideri recente, printre acestea numărându-se unitatea din Gara de Nord, unde operează acum un Subway şi cea din centrul Bucureştiuliu, de pe Lipscani. Lanţul a ajuns astfel la numai trei unităţi, dintre care două în Bucureşti (Batiştei şi Alba Iulia) şi unul în Iaşi, în contextul în care, grecii aveau în momentul lor de glorie-2006- un număr de 10 restaurante.
Ce se întâmplă
„Schimbările care au survenit în reţeaua Gregory’s fac parte dintr-un plan de reorganizare care are drept scop îmbunătăţirea operaţiunilor şi a cadrului de dezvoltare, dar şi întărirea poziţiei companiei pe piaţă pe baze noi. Decizia de a închide anumite unităţi a fost luată având în vedere că scopul nostru este de a menţine funcţionale unităţile sustenabile, astfel încât Gregory,s să poată oferi consumatorilor români în continuare produse de calitate la preţuri accesibile”, au declarat pentru ECONOMICA.NET oficialii Gregory’s.
Vor alţi francizaţi
De altfel, compania nu exclude posibilitatea de a redeschide o parte dintre unităţile cu potenţial la care au renunţat, dar şi altele în locaţii noi. Cu alţi francizaţi însă. „Folosind modelul nostru de franciză, planurile nostre strategice includ expansiunea reţelei pe plan local, salutând intrarea în sistem a unor noi francizaţi dinamici, ca membri a reţelei noastre globale”, au mai declarat reprezentanţii companiei. Potrivit acestora, unitatea din Piaţa Presei Libere s-ar putea redeschide „în condiţiile în care găsim francizatul potrivit”.
Franciza, o soluţie?
Gregory’s a intrat în România în anul 2000, iniţial direct, înființând o subsidiară. În 2010 însă, managementul din Grecia a decis schimbarea strategiei, astfel că au început procesul de francizare cu scopul de a creşte afacerile companiei şi de a îmbunătăţi poziţia brandului în Capitală, după cum declara atunci noul manager al companiei, Spyros Klampatseas. Prima unitate operată, pe care grecii au cedat-o unui francizat, a fost cea din Pipera, funcţională la acea vreme.
Compania, care concurează pe piaţa restaurantelor de fast-food cu McDonald’s, KFC, SpringTime sau Subway a înregistat pierderi în fiecare an, din 2001 de când a intrat la nivel local. În 2011, ultimul an în care rezultatele financiare ale SC Gregory’s România sunt disponibile pe MFP, compania a raportat pierderi de 1,3 milioane de lei la o cifră de afaceri de 3,2 milioane de lei.