LAPAR: Nu avem forţă de muncă în agricultură deoarece România a ajuns să acorde ajutoare sociale de 10 miliarde de euro pe an

Economica.net
23 05. 2017
money_1604921_44437100

Criza de forţă de muncă este una dintre problemele cele mai grave cu care se confruntă în prezent fermierii, potrivit reprezentanţilor agricultorilor, potrivit News.ro.

„O problemă din agricultură este faptul că nu mai avem forţă de muncă. Nu mai găseşti un om care să vină să-ţi dea cu o mătura prin curte. (…) România a a ajuns să deţină un record în ceea ce priveşte ajutoarele sociale. Ajutoare sociale care au ajuns la nişte cifre, dacă nu ar fi scrise de INS am spune că fabulăm”, a spus Baciu, la o conferinţă organizată de LAPAR.

Potrivit şefului LAPAR, România acordă ajutoare sociale în valoare de 10 miliarde de euro într-un an, în condiţiile în care România are 20 de milioane de locuitori şi un produs intern brut (PIB) de circa 170 miliarde euro în 2016, în timp ce Germania ar acorda ajutoare sociale mult mai mici, la o populaţie de peste 80 de milioane de locuitori şi o valoare a PIB de peste 3.000 miliarde euro.

„Şi ne place să ne uităm peste gard. Aceia sunt puşi la muncă (…) Băieţii deştepţi care nu vor sa iasă la muncă, mai nou îşi iau scutiri medicale că nu au voie sa muncească”, a menţionat Baciu

Potrivit şefilor de asociaţii agricole, satele româneşti s-au umplut de pensionari pe caz de boală care stau degeaba.

„Este un lucru dureros. Auzim vorbindu-se despre renaşterea şi dezvoltarea satului romaneasc. Cu cine? Cu ajutoarele sociale? Credeaţi că se poate dezvolta satul cu 5 euro în plus pe hectar? Până nu creezi posibilitatea agentului economic să dezvolte locuri de muncă, nu rezolvi nimic”, a mai spus preşedintele LAPAR.