Lăsăm ţara pe mâna unei femei?

De puţină vreme a apărut un fenomen. Femei tinere au urcat pe prima scenă politică. Este vorba de funcţii foarte importante. Un post de comisar european, unul de ministru al Finanţelor, o luptă pentru preşedinţie. Or, până acum, femeia politică trebuia să fie de preferinţă bătrână, nespectaculoasă, regulamentară. Şi să fie pusă la un minister de tip mamă: Educaţie, Mediu, Turism, Familie etc.

O tactică deşteaptă a politicienilor, care au mizat pe faptul că dacă numesc o femeie la Educaţie, şi are şi ochelari şi coc regulamentar de profesoară, e în regulă, nu se zbate ochiul poporului, misogin, în esenţa lui.

Cum la nivel de Comisie Europeană promovăm deocamdată o femeie pentru un portofoliu de tip mamă, cum e cel pentru Ajutorul Umanitar, iar la preşedinţie avem o candidată, o să mă opresc la cea care are în mâini politica fiscală a ţării şi o dată cu ea, mare parte din soarta economiei României.

Ioana Petrescu, 34 de ani, ministrul Finanţelor…şi de-aici începe specificul naţional vizavi de femeia de succes – domnişoara usturoi, ministra, zâna de la Finanţe, domnişoara meteo, aia mică. A lu’ Ponta. Ba nu, a părinţilor care sunt prieteni la Cornu cu Adrian Năstase. Informaţie infirmată, dar care a rămas în folclor.

Un lucru nu-l poate nega nimeni. Românii sunt mari misogini. Nu poate apărea în spaţiul nostru vizual o femeie care are succes, în business sau în politică, fără să ne ascundem nerealizările personale după „fata cui e?” sau „soţia/amanta cui e?”. Îi refuzăm din start unei femei „bine” că ar avea vreun merit în cariera ei.

Este curios cum se trece atât de lejer peste CV-ul Ioanei Petrescu şi, mai ales, cum au devenit studiile ei un fel de sursă de glume cu Harvard, în condiţiile în care avem o clasă politică plină ochi de CV-uri impresionante.

„Impresionantă” este însă şi activitatea ei la minister. Afară de ameninţarea cu demiterea unor şefi din ANAF pentru că buşiseră veniturile în prima parte a anului, chestiune pe care a reuşit s-o rezolve la semestru, nimic care să merite atenţie. Dar nu-i aşa că o economie nu are nevoie de un ministru de Finanţe prea creativ sau prea activ? Din partea mea, cu cat îi simţim mai puţin prezenţa, cu atât e mai bine.

După multă linişte, norocul i-a surâs din nou (după ce i-a surâs Ponta la Washington) şi a primit la semnat o hârtie foarte importantă, care, în plină guvernare de stânga, reduce povara fiscală pe locul de muncă – scăderea CAS.

Legat de acest subiect, din nou s-a întâmplat ceva curios. De stânga sau, inexplicabil, de dreapta, analiştii şi politicienii s-au întrecut să dea de pământ cu reducerea CAS şi să îi pună porecle „puştoaicei de la Finanţe”.

Curentul poreclelor a pornit după întâlnirea dezastruoasă dintre Ioana Petrescu şi Traian Băsescu, cea cu MTO.  Nu mi se pare chiar atât de grav că ministrul Finanţelor ar fi vrut să iasă din sală alergând decât să mai respire o secundă în acelaşi aer cu scorpionul politic Băsescu. Adică, există foşti mari bărbaţi politici pe care Băsescu i-a măturat pur şi simplu din realitate. Şi era şi destul de supărat că nu i-au arătat nişte hârtii care mai mult ca sigur s-ar fi transformat în muniţie în mâinile lui Bogdan Drăgoi.

Dar reacţiile contra măsurii s-au diminuat în scurt timp şi acuma toată lumea, din nou indiferent de culoarea politică, pare să sprijine reducerea CAS.

Deci după comportamentul medical pe care l-a avut până acum gen „Primum non nocere”, Petrescu îşi poate asigura un mandat de succes semnând o măsură fiscală importantă, populară, şi necesară.

Până la ministrul care va lua de coarne cel mai mare rău fiscal din economie, acel TVA de 24%, mai avem. Dar poate va fi tot femeie, poate e şatenă, poate tot tânără.