Laserul de la Măgurele – primele teste. Nicolae Zamfir: S-a testat la puterea de 3 petawaţi; rezultatele – foarte bune
‘Suntem conform planificării într-o perioadă de teste a întregului sistem corespunzând puterii de zece petawaţi. Au fost testate toate componentele şi astăzi a fost fascicul pentru întregul sistem. S-a testat la puterea de trei petawaţi şi rezultatele au fost foarte bune. S-a obţinut puterea planificată – 3 petawaţi în acest moment al dezvoltării sistemului’, a spus cercetătorul.
Potrivit acestuia, în prima parte a anului viitor, laserul va fi testat pentru puterea de zece petawaţi.
‘Urmează ca în primăvara anului viitor, în prima parte a anului viitor, să fie fasciculul de zece petawaţi. Principalul scop al laserului îl reprezintă cercetările privind interacţia acestui fascicul puternic de lumină cu materia. Vorbim despre a zecea parte din puterea Soarelui concentrată într-o rază de lumină, forţa luminii este enormă. În primul rând este studiul acestui fenomen care probabil în univers există de crearea de particule accelerate, de radiaţii cosmice. Acesta este principalul scop. Şi concomitent cu înţelegerea acelor fenomene vor face studii de obţinere a fasciculelor accelerate de particule cu ajutorul laserului. În momentul acela, toate acceleratoarele clasice, fie că sunt ciclotroane, fie că sunt liniare, de genul celui de la Geneva, acceleratoare care au dimensiuni considerabile, vor fi înlocuite cu acceleratoare de dimensiunile unei camere’, a explicat Zamfir.
El a arătat că, în acest moment, laserul de la Măgurele este cel mai puternic din Europa. ‘În momentul acesta este cel mai puternic din Europa’, a spus Nicolae Zamfir.