Laszlo Borbely nu vede care e problema cu Ţinutul Secuiesc. „Îl ducem undeva?”

Economica.net
03 11. 2011

Borbely Laszlo a declarat joi, la Miercurea Ciuc, că discuţiile referitoare la Ţinutul Secuiesc sunt binevenite, însă „nimeni nu poate pune sub semnul întrebării” existenţa acestuia, chiar dacă autorităţile din Covasna nu ar fi propus organizarea unui referendum în acest sens.

În opinia acestuia, problema creată în jurul intenţiei autorităţilor covăsnene de a organiza referendumul pentru Ţinutul Secuiesc este artificială, creată de politicienii români care vor să-şi majoreze capitalul electoral.
„Care-i problema cu acest Ţinut Secuiesc? Să-mi explice cineva care-i problema? Îl băgăm în traistă şi ducem undeva acest Ţinut? Care-i problema? Eu cred că este o problemă artificială creată de unii politicieni care în 2011 încă mai cred că pot face o campanie şi să mai câştige 0,5 la sută din voturi. Vorbesc de politicienii români, care acum s-au aliniat aşa, într-un consens naţional”, a afirmat Borbely Laszlo.
Prefectul judeţului Harghita, Ladanyi Laszlo Zsolt,a declarat că, în cazul în care s-ar organiza un referendum pentru stabilirea graniţelor Ţinutului Secuiesc şi în Harghita, ar aplica legea şi ar ataca demersul în contencios administrativ.
Consiliul Judeţean Covasna a adoptat luni un proiect de hotărâre cu privire la organizarea unui referendum local, în 11 martie 2012, privind modificarea limitelor teritoriale ale judeţului şi înfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale Ţinutul Secuiesc.