Laufer: Valoarea banilor în România este mult mai mare. 100 de euro valorează cât 200 de euro în Marea Britanie

Economica.net
31 08. 2017
img_729572_thumbs_600x400_9644_12144100_03385200

‘Este important să promovaţi conceptul ‘value for money’. Foarte mulţi oameni care vizitează ţara noastră sunt surprinşi de serviciile şi de calitatea serviciilor pe care le pot găsi în România şi preţul foarte redus pentru acestea. Discutăm de la restaurante, la alt tip de servicii, cumpărături şi aşa mai departe. Este un lucru crucial câteodată, când, o companie multinaţională decide să vină într-o anumită zonă, pentru că există mulţi expaţi. Şi ei îşi doresc un standard de viaţă cât se poate de bun’, le-a spus Laufer, diplomaţilor şi oamenilor de afaceri prezenţi.

El a precizat că valoarea banilor în România este mult mai mare.

‘Vă dau un exemplu: 100 de euro în România valorează cât 200 de euro în marea Britanie şi cât 150 euro în Germania. Valoarea banilor în România este mult mai mare. Lucrul acesta este un element serios pe care trebuie să-l vindeţi mai departe’, a mai arătat ministrul.

Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe organizează joi Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române (RADR), cu tema ‘O lume în schimbare: Mizele politicii externe a României’.

La eveniment sunt aşteptaţi Mihai Daraban, preşedintele CCIR, Teodor Meleşcanu, ministrul Afacerilor Externe, Liviu Voinea, viceguvernator al Băncii Naţionale a României şi Ilan Laufer, ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.