Laureaţii premiului Nobel pentru medicină pe 2012 sunt Sir John B. Gurdon şi Shinya Yamanaka
John B. Gurdon şi Shinya Yamanaka au fost recompensaţi cu premiul Nobel pentru medicină pe 2012 pentru cercetările lor în domeniul reprogramării nucleare, o tehnică ce permite transformarea celulelor adulte în celule suşă, capabile să se dezvolte în orice tip de ţesut în corpul uman.
Anul trecut, premiul Nobel pentru medicină a revenit cercetătorilor Bruce Beutler (SUA), Jules Hoffmann (Luxemburg) şi Ralph Steinman (Canada), care au revoluţionat felul în care este înţeleasă funcţionarea sistemului imunitar, descoperind principiile cheie ale activării acestuia”, potrivit motivaţiei comitetului Nobel.
Premiul pentru medicină marchează debutul sezonul Nobel, care va continua, marţi, cu premiul Nobel pentru fizică.
Miercuri, va fi decernat premiul Nobel pentru chimie.
Câştigătorul premiului Nobel pentru literatură va fi anunţat joi.
Câştigătorul premiului Nobel pentru pace – singurul atribuit de Norvegia, conform dorinţei exprimate de fondatorul prestigioaselor distincţii, Alfred Nobel – va fi anunţat vineri.
Premiul Nobel pentru economie va fi decernat luni, 15 octombrie.
Laureaţii vor primi câte o medalie din aur şi un premiu în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (930.940 de euro), care poate fi împărţit între cel mult trei câştigători pe fiecare categorie.
Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.
Din 1901, au fost atribuite 102 premii Nobel pentru medicină sau/ şi fiziologie.
Premiul Nobel pentru medicină nu a fost acordat în nouă ani: 1915, 1916, 1917, 1918, 1921, 1925, 1940, 1941 şi 1942.
38 dintre aceste premii au fost acordate unor laureaţi singulari, 31 au fost împărţite între câte doi laureaţi, 33 – între câte trei laureaţi.
Media de vârstă a laureaţilor premiului Nobel pentru medicină dintre anii 1901 – 2011 este de 57 de ani.
Cel mai tânăr laureat este Frederick G. Banting, care avea 32 de ani când a primit premiul, în 1923.
Cel mai bătrân laureat este Peyton Rous, care avea 87 de ani când a primit premiul, în 1966.
Cel mai bătrân laureat al premiului Nobel pentru medicină care este încă în viaţă este Rita Levi-Montalcini, care a primit distincţia în 1986 şi care a împlinit 103 ani pe 22 aprilie.
Din cei 199 de laureaţi ai premiului Nobel pentru medicină, doar 10 au fost femei: 1947 – Gerty Cori; 1977 – Rosalyn Yalow; 1983 – Barbara McClintock; 1986 – Rita Levi-Montalcini; 1988 – Gertrude B. Elion; 1995 – Christiane Nüsslein-Volhard; 2004 – Linda B. Buck; 2008 – Françoise Barré-Sinoussi; 2009 – Elizabeth H. Blackburn şi Carol W. Greider.
Premii Nobel câştigate în familie: cuplu căsătorit – Gerty Cori şi Carl Cori (1947); tată şi fiu – Hans von Euler-Chelpin (chimie) şi Ulf von Euler (medicină), Arthur Kornberg (medicină) şi Roger D. Kornberg (chimie); fraţi – Jan Tinbergen (economie) şi Nikolaas Tinbergen (medicină).
Laureaţii premiului Nobel pentru medicină din ultimii 10 ani:
2012: Shinya Yamanaka (Japonia) şi John B. Gurdon (Marea Britanie)
2011: Bruce Beutler (SUA), Jules Hoffmann (Franţa), Ralph Steinman (Canada)
2010: Robert Edwards (Marea Britanie)
2009: Elizabeth Blackburn (Australia/ SUA), Carol Greider şi Jack Szostak (SUA)
2008: Harald zur Hausen (Germania), Françoise Barré-Sinoussi şi Luc Montagnier (Franţa)
2007: Mario Capecchi (SUA), Oliver Smithies (SUA) şi Martin Evans (Marea Britanie)
2006: Andrew Z. Fire (SUA) şi Craig C. Mello (SUA)
2005: Barry J. Marshall (Australia) şi J. Robin Warren (Australia)
2004: Richard Axel (SUA) şi Linda B. Buck (SUA)
2003: Paul C. Lauterbur (SUA) şi Peter Mansfield (Marea Britanie)
Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.