Laurențiu Colțănel, administratorul rafinăriei Vega: Anul acesta avem o producție record de bitum

Rafinăria Vega va obține în acest an o producție record de bitum rutier, respectiv 90.000 de tone, asigurând aproape o cincime din cererea de pe piața internă, a declarat Laurențiu Colțănel, administratorul rafinăriei Vega Ploiești, din cadrul Rompetrol Rafinare, într-un interviu acordat AGERPRES.
Economica.net - lun, 19 dec. 2016, 09:38
Laurențiu Colțănel, administratorul rafinăriei Vega: Anul acesta avem o producție record de bitum

El spune că așteaptă pe viitor o creștere a cererii de bitum în România, având în vedere planurile de dezvoltare a sectorului de autostrăzi pe care le au autoritățile, astfel că Vega va investi în continuare în creșterea capacității de producție.

Rafinăria Vega, unde nu se mai produc carburanți din 2003, este singurul producător de bitum din România. Din 2007, după investiții de 8 milioane de dolari, unitatea poate produce bitum polimerizat, de calitate superioară bitumului obișnuit. Până acum, drumarii din România nu au fost prea interesați de acest produs, întrucât este cu 25% mai scump decât bitumul normal. În schimb, tronsoanele unde a fost turnat bitum polimerizat, unul dintre ele fiind bulevardul Aviatorilor din Capitală, nu a trebuit nici măcar „plombat” timp de șapte ani, susține Colțănel.

Pe lângă bitum, Vega mai produce în jur de 20 de produse diverse, precum solvenți și combustibili, multe dintre ele fiind folosite de toți oamenii zi de zi.

Cu ce se diferențiază Vega față de celelalte rafinării din România?

Laurențiu Colțănel: Vega este diferită, este altfel din toate punctele de vedere față de toate celelalte rafinării din România. Din punct de vedere istoric este diferită, cu cei 111 ani de funcționare, porniți în anul 1905. Al doilea lucru important prin care diferă rafinăria Vega de celelalte rafinării este legat de capacitatea de prelucrare. Noi suntem o rafinărie mică, cu o capacitate de aproximativ 350.000 de tone pe an, iar particularitatea noastră este că noi nu mai prelucrăm țiței, începând cu anul 2003. Rafinăria s-a reprofilat pe produse de nișă. În schimb, ca și o trăsătură comună cu celelalte rafinării, m-aș putea referi la oameni, mai exact la dragostea oamenilor și respectul pentru meseria de rafinor.

Noi, în acest moment, ca și materii prime nu mai prelucrăm țiței, însă prelucrăm materii prime distilate medii care vin de la rafinăria Petromidia, principala rafinărie din grupul Rompetrol Rafinare. Avem trei clase principale de produse. O primă clasă ar fi bitumurile, o clasă cu care ne mândrim, fiind singurul producător de bitum din România, în acest moment. O altă clasă ar fi solvenții, iar a treia clasă combustibilii pentru focare: combustibilii lichizi ușori și combustibilii lichizi grei. Legat de aceste trei clase de produse, acestea ar putea fi grupate în: bitumurile și combustibilii pentru focare ca și produse negre, cum le spunem noi, iar solvenții ca produse albe.

Ce pot să vă spun despre partea de produse negre, mai ales partea de bitumuri, este că în acest an avem o producție-record de aproximativ 90.000 de tone, cea mai mare producție de bitum de când există rafinăria, lucru care înseamnă în momentul de față 17% din piața internă de bitum. Acest lucru se datorează și investițiilor făcute în 2007, de 8 milioane de dolari. Atunci, instalația de bitum a fost modernizată complet și upgradată cu o instalație de modificare cu polimeri pentru bitumuri rutiere.

Bitumul îl vindeți doar în România?

Laurențiu Colțănel: Toată cantitatea bitum produsă în instalația de aici, de 90.000 de tone pe an, este vândută în România. În ceea ce privește combustibilii pentru focare, avem ceva vânzări și la export. În total, din aceste două clase, 97% sunt vândute pe piața internă și 3% pe piețe din Bulgaria și Republica Moldova.

Dacă vorbim despre solvenți, atunci lucrurile stau exact invers. Dintr-o capacitate de producție de aproximativ 210.000 de tone pe an de produse albe, 97% sunt la extern și 3% pe piața internă. La extern vorbim despre Bulgaria, Ucraina, Republica Moldova, Rusia, Serbia, Ungaria, Turcia, Germania și India. Unul dintre produsele noastre principale pe zona de solvenți este normal hexanul. Chiar în acest an, putem spune că avem un record pe partea de producție de normal hexan, cu o cantitate de 80.000 de tone produsă în acest an. Este al doilea cel mai important produs al nostru, după bitumuri.

În ce ramuri se folosesc acești solvenți?

Laurențiu Colțănel: Dacă vorbim despre normal hexan, acesta se folosește în industria petrochimică, apoi în zona de extracție a uleiului comestibil pe care îl folosim cu toții. Celelalte clase de solvenți sunt utilizate în industria vopselurilor, mai vorbim despre solvenții ecologici din care se obține un produs cu o puritate ridicată în ceea ce privește fracția C5, folosită ca agent frigorific pentru a înlocui freonul. Practic, ceea ce rezultă din produsele noastre sunt utilizate zi de zi. Suntem singurul producător de normal hexan din sud-estul Europei.

Ca și motto pe acest segment pentru noi este că produsele de nișă fac diferența pe o piață de combustibili. Așa cum spuneam și mai devreme, materiile noastre prime vin de la Petromidia. De fapt și de drept, între Vega și Petromidia există, la ora actuală, aproape o sinergie totală. Aceste distilate medii pe care noi le luăm de la Petromidia, le valorificăm superior și obținem aceste produse cu valoare superioară față de ce s-ar putea obține la Petromidia. Funcționarea Petromidiei la capacitatea actuală este în strânsă legătură cu funcționarea rafinăriei Vega.

Vorbiți-ne puțin despre piața de bitum. Înțeleg că acoperiți o mică parte din piață cu producția dumneavoastră și există o cerere mult mai mare. Puteți să veniți cumva în întâmpinarea acestei cereri?

Laurențiu Colțănel: În România se folosesc aproximativ 500.000 de tone de bitum pe an, iar noi facem 90.000 de tone pe an. Practic, noi suntem la o cincime față de ceea ce se folosește în România. Ca atare, restul se aduce din import, din Polonia sau Ungaria.

Așa cum am menționat, în 2007 noi am avut o investiție importantă, de aproximativ 8 milioane de dolari, prin care ne-am diversificat gama de bitumuri pe care puteam să le obținem și am introdus în portofoliu bitumul modificat cu polimeri, care se folosește în special la poduri și autostrăzi, având o calitate superioară. În această zonă, așteptăm în perioada următoare o dezvoltare, mai ales că și în România zona de autostrăzi se vrea una dezvoltată.

O aplicație a acestui bitum o putem numi cea de pe bulevardul Aviatorilor din București, unde s-a înlocuit piatra cubică. Pe acea porțiune a fost turnat asfalt cu bitum modificat de la Vega și are aproape șapte ani de când a fost turnat stratul respectiv, iar zona continuă să arate foarte bine și nu a fost nevoie să fie plombată. Sperăm ca în anii următori să avem mult mai multe zone cu astfel de bitum, astfel încât să avem și noi drumuri cu rezistență mai lungă. În alte țări, acest bitum modificat se folosește de foarte mult timp.

Pe celelalte produse importante, solvenții, cum vedeți dezvoltarea pieței?

Laurențiu Colțănel: Ținând cont că aceste produse sunt produse folosite zi de zi de oameni, va exista o dezvoltare în sensul că vom căuta mai multe piețe unde să fim prezenți. În ultima perioadă ne-am dezvoltat mult pe zona Rusia, apoi în Uzbekistan. Noi vrem să rămânem prezenți în aceste piețe, pentru că într-adevăr apar noi și noi competitori, în special în zonele din Asia, unde se construiește mult în zona de rafinării. Și atunci, prin calitatea produselor noastre și prin orientarea către nevoile clientului pe produse speciale, încercăm să ne menținem și să ne păstrăm piața.

Există cerere și în România?

Laurențiu Colțănel: Da, există. Pe partea de România, suntem singurul producător și vânzător de normal hexan pentru fabricile de ulei, însă la nivelul României consumul nu este atât de mare. Vorbim despre o capacitate de producție de 80.000 de tone pe an. Din păcate, după cum știți, pe zona de petrochimie din România, singurii care mai există sunt cei de la Petromidia, unde noi chiar livrăm normal hexan.

Ce a însemnat criza economică pentru Vega și cum ați trecut peste?

Laurențiu Colțănel: Rafinăria Vega a trecut prin perioada de criză prin investiții. Investițiile au stat la baza depășirii acestei perioade. Investiții de 8 milioane de dolari în modernizarea instalației de bitum, în 2007, investiții în creșterea capacității de producție de normal hexan, mai exact dublarea capacității de producție, în 2011, o investiție de aproximativ 1,5 milioane de dolari. Instalația nouă de dezaromatizare, în 2007, alte 7 milioane de dolari, însemnând o instalație prin care noi extragem componentul aromatic, mai exact benzenul, din acest solvent, de-asta îi și numim solvenți ecologici, pentru că ei nu au compuși aromatici în componenta lor. Rompetrol a ales să investească în această perioadă, astfel încât să își dezvolte capacitatea de producție.

Totodată, un alt element care ne-a ajutat să trecem peste criză au fost oamenii de pe platformă, care au înțeles că nu este suficient doar să vii să-ți efectuezi serviciul, după care să pleci acasă liniștit. Ei au venit cu idei de optimizarea fluxului de producție, de reducere a consumului de utilități, astfel încât produsele noastre să rămână, ca și până atunci, competitive.

În 1997, erau la Vega 2.000 de oameni. Acum mai suntem vreo 250. Cu toate firmele din grup care își desfășoară activitatea pe platformă suntem în jur de 500 de oameni. Cu angajații tuturor firmelor care lucrează alături de noi, e vorba de 1.000 de locuri de muncă.

Care sunt planurile de viitor?

Laurențiu Colțănel: Planurile de viitor se duc tot în această zonă: dezvoltare și modernizare a capacităților de producție actuale, pe zona de bitum. Suntem la 17% din piață și ne dorim să creștem capacitatea de producție de bitumuri. O altă linie pe care dorim să mergem pe viitor este diversificarea gamei de produse și, împreună cu colegii de la Petromidia, încercăm să găsim și alte materii prime în rafinăria Petromidia pe care noi să le aducem la Vega și să reușim să obținem din aceste materii prime produse speciale, cu care să mergem pe piețele din țară și din exterior.

Tot ca planuri de viitor, nu trebuie să uităm zona de mediu, unde continuăm investițiile pe partea de protecție a mediului. Am primit în anul 2015 autorizație integrată de mediu și, pentru a menține această autorizație, este nevoie în continuare de investiții. La fel, ne uităm la viitoarele cerințe pe partea de mediu, pentru că suntem parte a Uniunii Europene și orice legislație venită de la Uniunea Europeană trebuie să fie aplicată și în România. Pentru a aplica aceste noi reglementări, care apar în fiecare an, este nevoie de noi și noi investiții, care nu aduc efectiv profit, însă ne permit nouă să funcționăm în continuare. Vega a fost prima rafinărie din România care a obținut autorizația integrată de mediu în 2006 și în 2015 a reînnoit-o.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...