Laurenţiu Luca, director general la Synevo România: Recent am operat o ajustare marginală a preţurilor, după o perioadă prelungită de stagnare INTERVIU

"După o perioadă prelungită de stagnare a preţurilor, recent am operat o ajustare marginală a acestora. Utilizăm aparatură şi reactivi de ultimă generaţie, ale căror costuri au crescut accelerat în ultima vreme din cauza ratei inflaţiei, a devalorizării monedei naţionale şi a creşterii costurilor de energie", a spus, într-un interviu acordat pentru Economica.net, Laurenţiu Luca, directorul general al Synevo România, cel mai mare jucător din piaţa serviciilor medicale private de laborator din ţara noastră. Laurenţiu Luca ne-a mai spus că în ultimii ani, puţin peste 2% din veniturile Synevo au fost obținute din contractele cu Casele de Asigurări Sănătate. "Ponderea este redusă și este generată de insuficiența bugetară și alocarea pe criterii administrative, nu pe opțiunile pacienților sau ale medicilor", a adăugat directorul general al Synevo România.
Cristina Şomănescu - lun, 21 mart. 2022, 22:10
Laurenţiu Luca, director general la Synevo România: Recent am operat o ajustare marginală a preţurilor, după o perioadă prelungită de stagnare INTERVIU

„Vom continua extinderea și în 2022, urmând a anunța pe parcurs locațiile noi, în momentul finalizării fiecărei investiții în parte. Proximitatea este unul dintre criteriile principale pentru alegerea unui centru de recoltare sau laborator medical. Anul trecut ne-am atins obiectivul de a fi prezenți în toate județele României, plus municipiul București. Proiectele din 2022 vizează consolidarea prezenței în localitățile cu cerere în creștere pentru servicii de diagnostic medical”, a spus pentru Economica.net Laurențiu Luca, director general la Synevo România, cel mai mare jucător din piaţa românească a serviciilor medicale private de laborator.

Iată, in extenso, interviul acordat de Laurenţiu Luca publicaţiei Economica.net:

Economica.net: Care sunt cele mai mari dificultăți pe care le întâmpinați când deschideți centre de recoltare și laboratoare de analize?

Laurenţiu Luca, director general la Synevo România: Principala limitare în dezvoltarea pieței de servicii medicale private ține de dificultățile de recrutare de personal specializat (asistenți medicali, biologi, biochimiști, chimiști, medici de laborator). Fenomenul nu este nou, dar s-a intensificat în anii de pandemie. Sunt mai multe aspecte care fac dificilă recrutarea în domeniu. În primul rând, avem un număr limitat de specialiști și de absolvenți ai instituțiilor de profil. Apoi, concurența pentru atragerea acestor specialiști este ridicată, implicând laboratoare din sistemul public, operatori privați, dar și firme de recrutare din afara țării. Trebuie menționat și faptul că specializări medicale precum medicina de laborator sau bolile infecțioase au fost ocolite în ultimii ani de către absolvenții Facultății de Medicină, pe fondul lipsei investițiilor din partea statului în aceste domenii.

Economica.net: Câţi oameni aveţi în plan să angajați în 2022?

Laurenţiu Luca, director general la Synevo România: Evoluția personalului va reflecta evoluția companiei. Recrutarea este dificilă, atât în cazul personalului medical și a specialiștilor de laborator (biologi, chimiști), cât și a personalului din centrele de recoltare, esențial pentru Synevo, dat fiind ritmul de extindere a rețelei naționale.

Economica.net: Cum au evoluat în 2021 tarifele analizelor medicale efectuate la Synevo faţă de nivelurile din anul 2020?

Laurenţiu Luca, director general la Synevo România: După o perioadă prelungită de stagnare a prețurilor, recent am operat o ajustare marginală a acestora. Utilizăm aparatură și reactivi de ultimă generație, ale căror costuri au crescut accelerat în ultima vreme din cauza ratei inflației, a devalorizării monedei naționale și a creșterii costurilor de energie.

Economica.net: Care au fost în 2021 cele mai solicitate pachete de analize de către pacienții Synevo?

Laurenţiu Luca, director general la Synevo România: În anul 2021, primele zece cele mai solicitate teste de diagnostic de laborator au fost cele recomandate, în mod uzual, de profesioniștii din domeniul sănătății în monitorizarea anumitor afecțiuni și pentru prevenție.
⦁ Hemograma cu formula leucocitara cu Hb, Ht si indici;
⦁ Creatinina serică;
⦁ Transaminaze hepatice: (Alaninaminotransferaza (GPT/ALAT/ALT), Aspartataminotransferaza (GOT/ASAT/AST);
⦁ Glucoza serică;
⦁ Uree serică;
⦁ Urină – biochimie şi sediment;
⦁ VSH;
⦁ Timp de protrombina QUICK;
⦁ Proteina C reactivă (CRP).

VSH și Proteina C reactivă au fost solicitate mai mult în anul 2021 față de anul precedent deoarece sunt teste utilizate și în monitorizarea eventualelor complicații în urma infecției cu virusul Sars-CoV-2.

Față de anul 2020 nu sunt diferențe în top zece teste solicitate, însă ordinea lor în top este ușor modificată.

Din păcate, în Romania nivelul cheltuielilor pentru prevenție reprezintă o pondere scăzută din totalul cheltuielilor cu asistența medicală, 1,4 % din total, față de 2,5 % în medie în țările din Uniunea Europeană (conform datelor OECD – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică).

Dacă ne uitam, de exemplu, la mortalitatea cauzată de cancerul de col uterin (un bun indicator al performanței sistemului de sănătate, deoarece acesta poate fi vindecat dacă este diagnosticat și tratat rapid), aceasta a fost de patru ori mai mare decât media UE. Lipsa programelor de prevenție este evidentă dacă ne uităm la aceste cifre.

Acest lucru reflectă performanțele scăzute ale sistemului de sănătate, care pot fi legate de subfinanțarea sistemului. Deși finanțarea a crescut în ultimii ani, ajungând la 5 % din PIB în 2019, cheltuielile publice pentru asistență medicală sunt printre cele mai scăzute din UE.

Economica.net: Ce pondere au avut fondurile primite de la Casa de Asigurări de Sănătate în 2021 în cifra de afaceri totală realizată de Synevo?

Laurenţiu Luca, director general la Synevo România: În ultimii ani, puțin peste 2% din veniturile noastre au fost obținute din contractele cu Casele de Sănătate, datorită structurii de clienți pe care o deservește Synevo. Ponderea este redusă și este generată de insuficiența bugetară și alocarea pe criterii administrative, nu pe opțiunile pacienților sau ale medicilor. De asemenea, noi lucrăm cu o largă categorie de companii de sănătate private, oferind servicii specifice de laborator pentru clinici, spitale, centre medicale, astfel încât dimensiunea cifrei de afaceri în relația cu Casa de Asigurări de Sănătat este redusă.

Economica.net: Care sunt cele mai mari dificultăți întâmpinate în relația cu Casa de Asigurări de Sănătate?

Laurenţiu Luca, director general la Synevo România: Fondurile alocate sunt insuficiente și sunt acordate pe criterii administrative, fără a urmări numărul de asigurați și nevoile specifice ale pacienților. Plafonul de decontare pentru analize medicale este condiționat astfel de criterii care nu țin de alegerea pacientului sau de nevoile reale de diagnostic.

Pacienții sunt nevoiți să meargă pentru analize la operatorul care are alocat un buget mai mare de la Casa Națională de Asigurări. Alegerea pacienților din România este astfel limitată de alocarea unui buget pentru decontări gratuite pe criterii tehnice, care nu sunt legate de pacient. Alocarea bugetelor de la CNAS trebuie să se facă în funcție de locul în care pacientul vrea să se ducă. Există motive pentru care pacientul decide să meargă la un operator sau la altul.

Totodată, cred că subfinanțarea sistemului medical este o problemă reală. Indiferent de cât de mult ne-am strădui noi să organizăm sistemul în cel mai bun mod posibil, nu vom putea avea calitate dorită, similară cu cea din țările din Vestul Europei, atât timp cât avem unul dintre cele mai mici bugete alocate pentru sănătate din întreaga Uniune Europeană.

Conform OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), deși finanțarea a crescut în ultimii ani, ajungând la 5 % din PIB în 2019, cheltuielile publice pentru asistență medicală sunt printre cele mai scăzute din UE.

Synevo face parte din grupul suedez de servicii medicale Medicover AB, listat la bursa din Stockholm. Investițiile programate se supun rigorilor de comunicare specifice statutului de companie publică. Cele mai importante proiecte de investiții ale Synevo în 2022 vizează extinderea rețelei naționale de laboratoare și puncte de recoltare, achiziția de echipamente de ultimă generație și continuarea demersurilor de dezvoltare a infrastructurii IT și a proiectelor de digitalizare, toate acestea având ca scop îmbunătățirea calității vieții clienților actuali și potențiali, a mai spus Laurenţiu Luca pentru Economica.net.

Citeşte şi:

Te-ar mai putea interesa și
Iordania anunță că 18.000 de sirieni s-au întors în țara lor după căderea lui Bashar al-Assad
Iordania anunță că 18.000 de sirieni s-au întors în țara lor după căderea lui Bashar al-Assad
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, au anunţat joi autorităţile iordaniene, transmite AFP,......
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a fost avariat
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a ...
Poliţia finlandeză a transmis joi că suspectează petrolierul Eagle S, provenit din Rusia şi suspectat că face parte ...
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian afiliat Jihadului Islamic a anunţat joi moartea a cinci dintre jurnaliştii săi, ucişi ...
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență ...
Surse guvernamentale azere au confirmat joi în exclusivitate pentru Euronews că o rachetă sol-aer rusească a provocat ...