Lavrov acuză Kievul că pregăteşte o ‘epurare etnică’ în sud-estul Ucrainei

Economica.net
17 06. 2014
serghei_lavrov_08327000_57549900

‘În loc de încetarea focului promisă de preşedintele Poroşenko (preşedintele ucrainean Petro Poroşenko), auzim de la Kiev anunţuri ale militarilor despre un armistiţiu provizoriu pentru ca ‘separatiştii’, cum îi numesc ei, să poată părăsi teritoriul Ucrainei. (…). Nu mai este vorba de un dialog naţional, cu implicarea tuturor regiunilor, ci de o epurare etnică pur şi simplu’, a declarat şeful diplomaţiei de la Moscova, sosit marţi seara într-o vizită la Baku, în Azerbaidjan, după cum relatează RIA Novosti.

El a adăugat că moartea tragică, marţi în Ucraina, a jurnalistului rus Igor Korneliuk, de la postul public de televiziune VGTRK, ar trebui să constituie ‘încă un avertisment pentru protectorii occidentali ai Kievului pentru a înceta să mai susţină fără rezerve acţiunile violente ale autorităţilor ucrainene’.

Armata ucraineană este angajată de la mijlocul lunii aprilie într-o amplă operaţiune militară vizând reprimarea rebelilor proruşi înarmaţi din sud-estul Ucrainei. Operaţiunea este considerată de Rusia drept una ‘de pedepsire’ a celor care s-au revoltat în urma înlăturării de la putere a preşedintelui Viktor Ianukovici, în februarie a.c..