Lavrov acuză UE că s-a transformat într-un „actor agresiv şi belicos”
„De la a fi o platformă constructivă, conform ideii cu care a fost creată, UE s-a transformat într-un actor agresiv şi belicos, care îşi declară deja ambiţiile care merg cu mult dincolo de frontierele continentului european”, a susţinut şeful diplomaţiei ruse din Duşanbe, capitala Tadjikistanului, într-o intervenţie la televiziunea rusă.
Cât despre intenţia Ucrainei de a adera la UE, Lavrov a apreciat că este vorba despre o chestiune bilaterală, deşi a atras atenţia că „există îndoieli serioase în privinţa caracterului inofensiv al acestei dorinţe a Kievului”.
Potrivit şefului diplomaţiei ruse, Uniunea Europeană încearcă să urmeze paşii NATO, „ceea ce confirmă tendinţa potrivit căreia fuzionează cu Alianţa Nord-Atlantică şi că, în fapt, va juca rolul de apendice” al NATO.
Potrivit AFP, Lavrov a denunţat şi declaraţiile preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care s-a deplasat în India, la sfârşitul lunii aprilie, în cadrul unei vizite menite să consolideze legăturile strategice cu această ţară care îşi afişează neutralitatea în conflictul dintre Rusia şi Ucraina.
„Chestiunea războiului (în Ucraina) nu va determina doar viitorul Europei, ci va afecta profund şi regiunea Indo-Pacificului”, declarase ea.
Moscova consideră NATO, vechiul său inamic din perioada Războiului Rece, drept o ameninţare existenţială şi a încercat să-şi justifice ofensiva în Ucraina invocând ambiţiile atlantiste ale Kievului şi sprijinul politic şi militar occidental acordat acestui vecin al Rusiei, scrie AFP.
Lavrov participă în Tadjikistan la reuniunea miniştrilor de externe ai Comunităţii Statelor Independente.