Lavrov e îngrijorat că cineva ar vrea să transforme Republica Moldova într-o a doua Ucraină

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov consideră că se încearcă transformarea Republicii Moldova într-o ''a doua Ucraină'', iar acest lucru este evident din abordarea "consumeristă" a actualei conduceri a ţării, relatează joi agenţia oficială de presă rusă TASS, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 16 iun. 2022, 21:51
Lavrov e îngrijorat că cineva ar vrea să transforme Republica Moldova într-o a doua Ucraină

„Desigur, ei încearcă clar să transforme Moldova într-o a doua Ucraină”, a declarat el joi într-un interviu acordat canalului NTV.

„O astfel de abordare consumeristă din partea actualei conduceri moldoveneşti este foarte, foarte revelatoare. Atunci când ei spun: ”Să începem acum aderarea la Uniunea Europeană, apoi vom vedea ce ne promit acolo, iar apoi poate vom decide dacă rămânem în Comunitatea Statelor Independente”, precum şi alte declaraţii”, a explicat şeful diplomaţiei ruse, numind această abordare „cerşit”. El a menţionat însă că majoritatea populaţiei moldoveneşti nu împărtăşeşte această poziţie, notează TASS.

„Ruşii ar trebui să ne dea din nou o reducere la gaz comparativ cu contractele care au fost semnate, să amâne plăţile”, a citat el un exemplu de astfel de declaraţii. „O astfel de cerşetorie, în general, extorcare”, a mai estimat Lavrov.

Ministrul rus a adăugat că comportamentul Chişinăului seamănă cu un truc. „Dacă nu ne faceţi aceasta, vom merge mai repede în Europa, iar dacă ne faceţi, oricum mergem, dar mai încet”.

Anterior, reprezentantul permanent al Rusiei pe lângă Uniunea Europeană, Vladimir Cijov, a declarat că Ucraina doreşte deschiderea frontului transnistrean, ceea ce ar putea conduce la consecinţe triste pentru statalitatea Republicii Moldova, potrivit website-ului gazeta.ru (pro-guvernamental). Reprezentantul permanent nu a exclus un scenariu în care Rusia ar trebui să apere Republica Moldovenească Transnistreană (PMR) nerecunoscută. În special, vorbim despre provocările Ucrainei la graniţă, a adăugat el.

Cu o zi înainte, zeci de persoane au pichetat clădirea Ambasadei Republicii Moldova din Moscova, în cadrul unei acţiuni de protest sub sloganul „Luaţi mâinile de pe Transnistria!”, desfăşurată împotriva „politicii agresive a Statelor Unite şi NATO de a trage (Republica) Moldova într-un nou conflict în Transnistria”, potrivit site-ului ridus.ru.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...