Lăzăroiu: Geoană va rămâne şeful Senatului

Sociologul Sebastian Lăzăroiu crede că Mircea Geoană îşi va păstra funcţia de preşedinte al Senatului, după excluderea sa din PSD. Fostul consilier prezidenţial susţine că Geoană va încerca să-şi creeze un grup şi va fi ajutat în acest demers de Marian Vanghelie.
Economica.net - mar, 22 nov. 2011, 10:58
„Cred că va fi exclus Mircea Geoană, dar nu cred că va pierde funcţia de preşedinte al Senatului. Trebuie un vot de revocare în Senat şi în momentul ăsta, cei din Opoziţie nu au majoritate pentru a-l revoca”, a declarat fostul consilier prezidenţial la RFI.
Întrebat ce ar câştiga PSD prin excluderea lui Geoană, din moment ce pierde şefia Senatului, Lăzăroiu a spus că nu câştigă nimic şi că, de fapt, „cei care au pornit acţiunea fac un mare favor celor de la Putere, pentru că Geoană nu va sta cu mâinile încrucişate”.

„Va fi exclus din PSD, e foarte probabil că va încerca să rămână activ politic, nu cred că se va înscrie nici în PDL, nici în UNPR, nici în UDMR, cel mai probabil va încerca să-şi creeze un grup, cu care mai devreme sau mai târziu să negocieze eventual cu celelalte partide, în preajma alegerilor”, a comentat Lăzăroiu.

Potrivit lui Lăzăroiu, Geoană va fi ajutat în acest demers de vicepreşedintele PSD, Marian Vanghelie.
Lăzăroiu spune că Vanghelie este „un organizator mai bun şi controlează nişte parlamentari”.
Te-ar mai putea interesa și
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în noiembrie 2024 cu 0,5% faţă de luna anterioară (0,1% în termeni reali), până la nivelul de 418,154 de miliarde......
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde ...
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...