Lazea, BNR: BVB trebuie să devină piaţă emergentă, pentru a atrage mai mulţi bani

Economica.net
09 09. 2014
lazea_47506500

‘Scopul pentru care sprijinim iniţiativa conducerii Bursei de Valori Bucureşti de eliminare a celor opt bariere este de a avea o creştere a ratingului pieţei bursiere din România de la nivelul de piaţă de frontieră la nivelul de piaţă emergentă, pentru că fondurile disponibile în lume pentru pieţele emergente sunt mult mai mari decât cele pentru pieţele de frontieră. (….) Ca ordin de mărime, sunt circa 1.400 de miliarde de dolari disponibili pentru pieţele emergente şi numai circa 50 de miliarde de dolari disponibili în lume pentru pieţele de frontieră’, a precizat Valentin Lazea.

Oficialul BNR a explicat că, din cauza încadrării, Bursa de la Bucureşti atrage mult mai puţini bani comparativ cu bursele din ţările vecine.

‘O întrebare paradoxală poate pentru unii ar fi de ce, tocmai acum când bursa de la Bucureşti a depăşit în capitalizare bursele din Budapesta şi din Praga, totuşi, lichiditatea la noi este mai mică decât acolo? Şi răspunsul este dat exact de această diferenţă de poziţionare. Bursele de la Praga şi de la Budapesta sunt considerate pieţe emergente, deci o clasă superioară, şi, deşi au o capitalizare mai mică decât cea de la Bucureşti, atrag bani mai mulţi şi au o lichiditate mai mare’, a explicat Valentin Lazea.

Economistul-şef al băncii centrale a vorbit şi despre atragerea unui număr mai mare de întreprinderi mici şi mijlocii /IMM/ la Bursă.

‘Din experienţa altor state, istoric vorbind, procesul este gradual, în sensul că mai întâi apar companiile mari, cum a fost cazul celor energetice, creşte free-float-ul, dar, până când piaţa nu este suficient de mare şi de lichidă, IMM-urile nu vor fi cu adevărat interesate să vină la bursă. Încă un motiv pentru care ar trebui să grăbim trecerea de la stadiul de piaţă de frontieră la cel de piaţă emergentă’, a mai spus economistul-şef al BNR.

El a precizat că Banca Naţională s-a alăturat, încă de la începutul anului, demersului conducerii BVB de identificare şi eliminare a celor opt bariere care frânează dezvoltarea pieţei de capital din România.