Lazea, BNR: Nu poţi intra în zona euro cu oameni care nu înţeleg ce citesc. Educaţia trebuie să fie piatra de temelie

Educaţia ar trebui să reprezinte piatra de temelie pentru dezvoltarea României, în perspectiva aderării la zona euro, pentru că nu poţi adera la euro cu oameni care nu înţeleg ce citesc, susţine economistul şef al Băncii Naţionale a României, Valentin Lazea.
Economica.net - joi, 26 feb. 2015, 14:27
Lazea, BNR: Nu poţi intra în zona euro cu oameni care nu înţeleg ce citesc. Educaţia trebuie să fie piatra de temelie

În acest sens, el are trei propuneri care vizează înlocuirea sistemului de meditaţii private cu meditaţii publice, rezervarea unui număr de locuri în universităţi pentru studenţii de la sate şi un învăţământ superior cu studenţi prezenţi la cursuri, scrie Agerpres.

‘Piatra de temelie de unde trebuie începută toată discuţia asta este educaţia. Sistemul de educaţie este într-o mare problemă. Am propus trei lucruri. Să se desfiinţeze sistemul meditaţiilor particulare, unde numai cei care au bani pot să îşi instruiască copiii în ore suplimentare, iar aceiaşi profesori pot să dea meditaţii în şcoală, după ore şi să fie plătiţi de primărie. Primăriile să construiască mai puţine borduri în fiecare an şi să aloce o parte din banii respectivi pentru meditaţii post ore. Şi când vine copilul acasă să fie cu lecţiile făcute, nu să se apuce la ora 8 seara când vin părinţii să rezolve 50 de probleme’, a subliniat Lazea.

În opinia sa, o altă problemă vizează admiterea în învăţământul superior pentru tinerii de la sate. ‘Nu vedeţi că satele româneşti nu au specialişti pentru că numai 2% din absolvenţii de facultate provin din mediul rural, care reprezintă 35% din populaţie. Pentru asta zic eu că ar trebui ca facultăţile publice să aloce 10% din locuri gratuit, eventual şi cu burse, celor mai buni absolvenţi din mediul liceal din sate cu garanţia şi cu semnătura că aceştia se vor întoarce şi vor profesa la sat. Nu se poate în toate cazurile, ca astronaut nu ai ce face la ţară, dar ca medic, profesor, inginer, ai putea să-ţi asumi că vei veni şi vei profesa în satul tău’, a explicat reprezentantul BNR.

Pe de altă parte, Valentin Lazea este de părere că ar trebui să se redea învăţământului superior prestigiul pe care ar trebui să îl aibă. ‘Este inadmisibil, după părerea mea, ca învăţământul aşa-zis de zi să fie făcut cu studenţi care au ca primă activitate să muncească şi seara, dacă mai au timp şi chef, să se mai ducă la facultate. Acesta este sistemul american, să fie primit acolo la ei, la noi este inadmisibil. Aşa calitate, aşa studenţi, aşa învăţământ, aşa educaţie’, a precizat economistul şef al BNR.

El este de părere că există soluţii şi pentru cei care nu se pot întreţine în facultate, prin credite, sau sistemul englez, care permite să faci un an de facultate, întrerupi un an şi munceşti, mai faci un an şi tot aşa. ‘Există soluţii. Dar ce se întâmplă acum este scandalos…că după aceea diploma nu valorează nimic, pe cine încălzeşte? Nu încălzeşte pe nimeni’, a mai spus Valentin Lazea.

Oficialul BNR a reamintit şi rezultatele testelor PISA din 2012 care se realizează odată la trei ani pe un număr de 60 de ţări la nivelul liceenilor de 16 – 17 ani. Potrivit acestora, România se află pe locul 45 la matematică, pe 49 la ştiinţe şi pe 50 la citire. ‘Acest loc 50 este dramatic pentru că înseamnă că oamenii nu ştiu să lucreze cu informaţia care li se dă. Ei citesc o frază şi nu ştiu ce să facă cu ea. Nu se poate cu oameni care sunt pe locul 50 ca şi citire să intri în zona euro’, a concluzionat Lazea.

Te-ar mai putea interesa și
Portugalia – Excedentul bugetar s-a atenuat uşor până la 1% din PIB
Portugalia – Excedentul bugetar s-a atenuat uşor până la 1% din PIB
Portugalia a înregistrat în perioada septembrie 2023 - septembrie 2024 un excedent bugetar de 1% din PIB, faţă de un surplus de 1,2% din PIB în urmă cu un an, arată datele Institutului......
Mirela Covașă, fost director financiar la NEPI Rockcastle, numită membru al Consiliului de Administrație al CPI Property Group, unul dintre cei mai mari investitori imobiliari din România
Mirela Covașă, fost director financiar la NEPI Rockcastle, numită membru al Consiliului de Administrație al CPI Property ...
Mirela Covașă, care a fost director financiar al NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, a fost ...
Scurtă istorie a anului 2024. Inflație, revolte și schimbări de raporturi de putere mai peste tot în lume
Scurtă istorie a anului 2024. Inflație, revolte și schimbări de raporturi de putere mai peste tot în lume
Inflația a scăzut în majoritatea economiilor din lume în 2024, dar alegătorilor nu le-a păsat. Supărați de creșterea ...
Cel mai mare baraj hidroenergetic din lume va fi construit în China
Cel mai mare baraj hidroenergetic din lume va fi construit în China
China a aprobat construcţia a ceea ce va fi cel mai mare baraj hidroenergetic din lume, demarând un proiect ambiţios la ...