Lazea, BNR: Programul BCE de relaxare monetară face mai mult rău decât bine

Economica.net
29 04. 2015
lazea_47506500

‘Cea mai mare vină este că permite amânarea reformelor structurale. Niciun politician normal din Europa nu se va grăbi, când vede că banii sunt abundenţi şi ieftini, să facă reformele structurale de care, de altfel, este atâta nevoie. Înţeleg raţiunea prin care BCE încearcă să deprecieze euro pentru a stimula toate economiile din zona euro şi a le face competitive la export, chiar şi pe acelea care nu sunt. Dar, făcându-le viaţa uşoară economiilor necompetitive din sudul Europei şi făcându-le să exporte mai mult şi mai uşor prin deprecierea euro, amână reformele structurale care ar trebui să le facă mai competitive. Aşa, le dă drogul ieftin al unui euro slab şi toată lumea creşte, toată lumea este fericită’, a spus, miercuri, Valentin Lazea, precizând că vorbeşte în nume personal.

Potrivit acestuia, Europa este de multă vreme exportator net faţă de restul lumii, iar această politică de relaxare monetară accentuează acest excedent, iar reacţia ţărilor asiatice nu va întârzia.

‘S-a vorbit aici despre acel război al valutelor, care nu a început. Eu aş spune că nu a început încă’, a subliniat Lazea.

În acest context, economistul BNR a susţinut că programul BCE face mai mult rău decât bine şi nu este potrivit pentru Europa. În opinia sa, programul este ‘oarecum potrivit’ pentru economia SUA sau a Marii Britanii, în sensul că banii migrează de la bănci către piaţa bursieră, iar finanţarea se face preponderent de la bursă.

‘Pentru Europa, unde finanţarea se face de pe piaţa bancară, nu văd niciun avantaj în migrarea banilor către bursă. În acest proces de ieftinire cu orice preţ a banilor este descurajată economisirea, de asemenea preponderent bancară, care ar trebui să reprezinte baza investiţiilor viitoare. Nu mai vorbesc că se ajunge la aberaţii de genul dobânzii negative, adică să plăteşti ca să îţi ţină banca banii. Sau altă aberaţie pe care am auzit-o: taxarea numerarului. Deci, este o lume nebună, care şi-a pierdut uzul raţiunii. Toate manualele de economie au fost aruncate la gunoi, dar economia va veni şi se va răzbuna, pentru că preţul banilor trebuie să fie unul corect’, a subliniat Lazea.

Mai mult, oficialul BNR a arătat că prin programul de relaxare monetară pot lua naştere viitoare bule speculative, viitoare crize. El a avertizat că, deja, în multe ţări dezvoltate preţul locuinţelor a depăşit cu mult valoarea de echilibru, iar acestea sunt bule care stau să crească şi în final se vor sparge.

În concluzie, Valentin Lazea consideră că investitorii nu trebuie să se bucure de banii ieftini şi abundenţi.

‘Eu, ca macroeconomist, spun că este cel mai mare pericol. Pentru că atunci când ai bani ieftini şi din abundenţă faci ce au făcut grecii. Adică te duci şi investeşti în orice domeniu, profitabil sau nu!’, a explicat el.

Potrivit acestuia, banii trebuie să aibă un preţ, unul corect, şi abia atunci se duc în investiţiile cele mai eficiente, pentru că se face o analiză strictă a acestora şi se aleg doar cele profitabile.

‘Aşa că potoliţi-vă entuziasmul şi gândiţi-vă şi la efectele pe termen lung’, a încheiat economistul BNR.