Lazea (BNR): România trebuie să-şi întărească sistemul de justiţie pentru a deveni compatibilă cu valorile vest-europene
„Pentru a deveni compatibilă cu valorile vest-europene, România trebuie să-şi întărească sistemul de justiţie, adică o evoluţie contrară celei care s-a încercat în ultimii trei ani de guvernare a PSD. Numai cu o justiţie puternică şi imparţială se poate asigura o conducere dezinteresată şi o stimulare a inovării (…) Ştiţi că Danemarca e considerată cea mai fericită ţară din lume. An de an, ies pe locul I la capitolul fericire. Danezii sărbătoresc orice, chiar şi ziua de naştere a pisicii o fac cu băuturi în curte, cu steagul naţional arborat. În aceeaşi Danemarca, populaţia este mulţumită să dea statului mai mult de 50% din veniturile realizate, sub formă de impozite, ceea ce poate părea de neînţeles pentru un român, obişnuit să perceapă statul ca pe ceva negativ. Dar este pe deplin logic pentru o societate care a găsit „coridorul îngust”, între un stat atotputernic şi unul slab. În acest model, domneşte încrederea, şi nu frica, drept fundament al relaţiilor sociale”, a menţionat Lazea.
Oficialul BNR consideră că românii pot fi caracterizaţi ca un colectiv lipsit de solidaritate, în timp ce societatea a fost organizată, de-a lungul istoriei, după modelul extractiv, ceea ce a menţinut un decalaj, „o rămânere în urmă permanentă”.
„Deşi în studiile sociologice internaţionale românii sunt catalogaţi drept colectivişti, puţină lume remarcă faptul că este un colectivism lipsit de solidaritate: bătrânilor nu le pasă de tineri şi viceversa, oltenilor nu le pasă de moldoveni şi viceversa, gulerelor albe nu le pasă de gulerele albastre şi viceversa. România a avut, în toată istoria sa, o societate organizată după modelul extractiv, consecinţele fiind o rămânere în urmă permanentă şi menţinerea unui decalaj. La aceasta a contribuit şi geografia, ţara fiind situată la intersecţia a trei imperii (habsburgic, ţarist şi otoman) care au practicat, la rândul lor, modele extractive de organizare a societăţii, în grade mai mari sau mai mici. Este corect să spunem că şi în modelul extractiv este posibilă, ba chiar este încurajată, creşterea economică, deoarece fără aceasta elitele prădătoare nu ar mai avea ce prăda. Dar această creştere este una de imitaţie, lipsită de elemente inovative. În plus, aceasta se poate opri în orice moment şi convergenţa cu ţările dezvoltate se poate transforma în divergenţă”, a subliniat economistul-şef al BNR.
Valentin Lazea a participat, marţi, la prima ediţie a Forumului Naţional de Drept Bancar, cu tema „Provocări de ordin legislativ şi juridic pentru instituţiile de credit din România”.