Lazea: Tinerii de la sate să aibă 10% din locurile universităţilor apoi să lucreze trei ani în rural

Economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, propune ca universităţile de stat să aloce anual 10% din locurile disponibile celor mai buni tineri din mediul rural, pentru anumite domenii precum educaţia sau medicina, cu condiţia ca aceştia să se întoarcă să profeseze la sate cel puţin trei ani.
Economica.net - vin, 07 iun. 2013, 18:52
Lazea: Tinerii de la sate să aibă 10% din locurile universităţilor apoi să lucreze trei ani în rural

„Eu am mai propus, dar nu aude nimeni: la universităţile de stat 10% din locuri anual să se dea celor mai buni din mediul rural, sa fie o alocare cum este pentru negrii din Statele Unite, o discriminare pozitivă, pentru anumite domenii, precum profesori, medicină, cu obligativitatea semnată de ei din start că se vor întoarce în mediul rural de unde provin şi că vor profesa cel puţin trei ani”, a declarat Lazea în nume propriu la un seminar pe tema capitalului uman, găzduit de BNR.

El apreciază că trebuie pus ceva în locul sistemului repartiţiilor obligatorii, care a funcţionat până în anul 1989.

„Pe vremea mea terminai facultăţile acestea – universitatea, medicina – şi erai obligat să te duci, şi ca orăşean, nu conta, să lucrezi în mediul rural şi ştiţi filmele cu Mircea Diaconu. Nu s-a mai perpetuat sistemul, s-a spus că s-a schimbat orânduirea, că vor fi atraşi specialiştii cu ferma şi cu găini şi cu vaci, bineînţeles că n-a funcţionat”, a spus Lazea.

Economistul a arătat că soluţia este ca „fii şi fiice ai satului” să meargă la facultate, iar după absolvire să profeseze obligatoriu cel puţin trei în mediul rural. În caz contrar, aceştia ar trebui să ramburseze costul educaţiei.

„Cred că este o propunere pe care o s-o tot fac, poate până peste 50 de ani o s-o ia cineva în seamă”, a conchis Lazea.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră: Soarele a fost prima sursă de energie electrică a Uniunii Europene, luna trecută
Premieră: Soarele a fost prima sursă de energie electrică a Uniunii Europene, luna trecută
Energia solară a devenit pentru prima data, în iunie, prima sursă de electricitate din Uniunea Europeană, depășind energia nucleară și eoliană, în timp ce contribuția cărbunelui a scăzut......
Zi decisivă pentru partidul lui Bolojan. Congresul extraordinar al PNL se reuneşte, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, pentru alegerea noii conduceri
Zi decisivă pentru partidul lui Bolojan. Congresul extraordinar al PNL se reuneşte, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, ...
Congresul extraordinar al PNL se reuneşte, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, pentru alegerea noii conduceri a partidului, ...
Metroul de Otopeni: Cârtițele Sf Maria și Sf Ana au săpat împreună peste jumătate de kilometru de tunel
Metroul de Otopeni: Cârtițele Sf Maria și Sf Ana au săpat împreună peste jumătate de kilometru de tunel
Lucrările de șantier pentru viitoarea Magistrală 6 de metrou înregistrează progrese vizibile, anunță joi cei de la ...
Bolt Business raportează o creștere de 66% a cifrei de afaceri în ultimul an
Bolt Business raportează o creștere de 66% a cifrei de afaceri în ultimul an
Bolt Business raportează o creștere de 66% a cifrei de afaceri, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În linie ...