Lazea: Tinerii de la sate să aibă 10% din locurile universităţilor apoi să lucreze trei ani în rural
„Eu am mai propus, dar nu aude nimeni: la universităţile de stat 10% din locuri anual să se dea celor mai buni din mediul rural, sa fie o alocare cum este pentru negrii din Statele Unite, o discriminare pozitivă, pentru anumite domenii, precum profesori, medicină, cu obligativitatea semnată de ei din start că se vor întoarce în mediul rural de unde provin şi că vor profesa cel puţin trei ani”, a declarat Lazea în nume propriu la un seminar pe tema capitalului uman, găzduit de BNR.
El apreciază că trebuie pus ceva în locul sistemului repartiţiilor obligatorii, care a funcţionat până în anul 1989.
„Pe vremea mea terminai facultăţile acestea – universitatea, medicina – şi erai obligat să te duci, şi ca orăşean, nu conta, să lucrezi în mediul rural şi ştiţi filmele cu Mircea Diaconu. Nu s-a mai perpetuat sistemul, s-a spus că s-a schimbat orânduirea, că vor fi atraşi specialiştii cu ferma şi cu găini şi cu vaci, bineînţeles că n-a funcţionat”, a spus Lazea.
Economistul a arătat că soluţia este ca „fii şi fiice ai satului” să meargă la facultate, iar după absolvire să profeseze obligatoriu cel puţin trei în mediul rural. În caz contrar, aceştia ar trebui să ramburseze costul educaţiei.
„Cred că este o propunere pe care o s-o tot fac, poate până peste 50 de ani o s-o ia cineva în seamă”, a conchis Lazea.