LCP Group, care administrează active de peste 3 miliarde de euro, intră în România și cumpără 25 de parcuri de retail de la Mitiska REIM cu 219 milioane de euro
Mitiska REIM a finalizat vânzarea celor 25 de parcuri de retail deținute în România, către LCP Group, în schimbul unui preț de 219 milioane de euro. Această tranzacție este una dintre cele mai însemnate tranzacții imobiliare de pe piața din România, și a condus la depășirea valorii duble a investiției originale.
Cu o suprafață închiriabilă totală brută (GLA) de 132.000 mp, portofoliul format din cele 25 de parcuri de retail a fost dezvoltat, construit și administrat de Mitiska REIM în parteneriat cu Square 7 Properties, partenerul său din România din ultimii 10 ani.
LCP, paete din M Core, a fost înființată în 1987 și operează în locații cheie din Marea Britanie, Germania și Polonia. Activitățile principale includ achiziția și gestionarea proprietăților comerciale împreună cu furnizarea de servicii asociate.
Pe lângă LCP, din grupul M Core mai fac parte Evolve Estates, Sheet Anchor și Proudreed, formând astfel un grup imobiliar paneuropean administrat de o familie, a cărui valoare combinată depășeșete 5,5 miliarde de euro. M Core anunțase că vizează investiții pentru acest an de un miliard de euro pe piețele europene.
Toate parcurile de retail din portofoliu conțin o ancoră din domeniul alimentației – fie un supermarket Kaufland, fie un supermarket Lidl, fie o combinație a celor două, alți chiriași ai centrelor comerciale fiind reprezentanții unor mărci internaționale de renume precum Deichmann, DM, Pepco, Jysk, KFC, Kik și Takko. Întregul portofoliu a primit certificarea BREEAM “Very Good” pentru Performanța Activelor.
„Suntem încântați că am finalizat această tranzacție cu LCP, parte a grupului M Core, și că am asigurat asemenea profituri semnificative pentru investitorii fondurilor. Pe durata procesului de vânzare, am remarcat interesul ridicat din partea mai multor potențiali cumpărători, fapt care confirmă potențialul de profitabilitate mare pentru active care constau în parcuri de retail de înaltă calitate în Europa”, spune Axel Despriet, Managing Partner Mitiska REIM.
Parcurile de retail sunt situate în mai multe orașe din Romania: București (2), Bistrița, Baia Mare, Pașcani, Slobozia, Ploiesti, Mediaș, Reșița, Buzău, Arad, Odorhei, Sighet, Câmpina, Caransebeș, Medgidia, Iași, Târgu Mureș, Tulcea, Slatina, Mioveni, Bacău, Drobeta-Turnu Severin, Brăila și Giurgiu.
Mitiska REIM are sediul în Belgia, fiind principalul investitor din Europa specializat în investiții imobiliare care cuprind parcuri de retail, proiecte industriale ușoare de tip multi-let, spații individuale de depozitare și proiecte urbane de logistică.