Le Figaro: „In România, războiul corupţiei face ravagii”
Articolul din Le Figaro, citat de RFI Romania, este semnat de Thierry Portes şi putem spune că el s-a informat bine, la Bucureşti, despre ceea ce se întîmplă în România, iar unele informaţii le-a avut chiar de la Direcţia Naţională Anticorupţie. Iată cum sintetizează, în cifre, cotidianul francez, bilanţul pe anul trecut al DNA-ului: 12 353 de anchete dintre care 5251 de anchete noi, 557 250 000 de euro confiscaţi, dintre care 200 000 000 de euro recuperaţi de stat. 879 de persoane inculpate dintre care 343 în închisoare. Aruncînd o privire mai nuanţată asupra acestui „tablou de vînătoare”, expresia îi aparţine reporterului francez, acesta constată că anul trecut justiţia din România i-a obligat să se justifice pe 426 de oameni politici şi înalţi funcţionari.
În ultimii trei ani „DNA a atins o maturitate profesională şi dă dovadă de mai mult curaj în prezent”, a explicat Laura Codruţa Covesi, cuvinte reluate de Le Figaro. De unde, continuă jurnalistul de la Le Figaro, „şi reacţia clasei politice şi mai ales a Partidului social-democrat, formaţiunea cea mai coruptă, în prezent la putere”. Dacă decretele guvernamentale ar fi fost acceptate de populaţie, cel puţin 2100 de afaceri de corupţie n-ar mai fi ajuns în faţa justiţiei şi 1170 de persoane inculpate ar fi scăpat de condamnare.
Le Figaro mai arată că societatea românească este paradoxală: românii nu se mobilizează la vot, dar societatea civilă este foarte activă şi reactivă. Cei opt milioane de internauţi şi numeroasele organizaţii neguvernamentale au fără îndoială un cuvînt de spus în contextul acestui fenomen, al societăţii civile care refuză să rămînă inertă.
Le Figaro le dă însă cuvîntul şi celor care consideră că DNA-ul are o problemă de „legitimitate” şi că există în România şi această problemă, a instrumentalizării DNA-ului de către partidele aflate la putere.