Leancă: Modelul de dezvoltare european răspunde cel mai bine dezideratului de modernizare a R.Moldova

Economica.net
19 06. 2014
c1b83891993e4f4488a15f9e98d2551e_89862900

‘Nicio societate, însă, şi nici un sistem statal nu pot fi schimbate cât ai clipi din ochi, şi Moldova nu este o excepţie. De aceea, noi vedem 27 iunie ca pe un nou început. Un început al reformelor vaste, coerente şi rapide, pe care le aşteaptă toată lumea’, a spus şeful executivului de la Chişinău, care participă la cel de-al treilea Forum Uniunea Europeană – Republica Moldova, care se desfăşoară joi şi vineri la Bălţi.

La deschiderea evenimentului au participat preşedintele Parlamentului, Igor Corman, ministrul federal pentru cooperare economică şi dezvoltare, Gerd Müller, miniştri din guvernul de la Chişinău, dar şi reprezentanţi ai României Germaniei sau Poloniei.

În deschiderea Forumului, Iurie Leancă a menţionat că organizarea acestuia la Bălţi semnifică faptul că integrarea europeană – care este cel mai ambiţios proiect de modernizare a Moldovei – se face în toată ţara, nu doar la Chişinău. Premierul Leancă a enumerat obiectivele-cheie ale proiectului european: crearea de locuri de muncă şi dezvoltarea potenţialului uman şi social-economic, combaterea a corupţiei şi aderarea de facto şi de jure la UE.

Iurie Leancă a vorbit şi despre proiectele realizate în ultimii ani cu ajutorul Uniunii Europene. ‘Am continuat să reabilităm drumuri, să aducem sisteme de irigare, să instalăm apeducte şi reţele de canalizare. Aproape 45% din banii oferiţi de UE merg la reabilitarea drumurilor şi sunt convins că, atunci când călătoriţi prin ţară, simţiţi diferenţa dintre ceea ce a fost şi ceea ce este astăzi. La fel, am investit în agricultură, în dezvoltarea rurală şi în proiectele de securitate şi
eficienţă energetică. În august 2013, am demarat construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni, care urmează să fie dat în exploatare la sfârşitul lunii august 2014′, a spus Leancă.

În discursul său, Iurie Leancă s-a referit şi la faptul că, din ianuarie 2014, au fost ridicate toate barierele de export pentru vinurile moldoveneşti şi că, la 15 mai, a fost dublată cota de export pentru şase produse autohtone.

Forumul este organizat de Asociaţia pentru Politică Externă în parteneriat cu Institutul de Studii Estice de la Varşovia şi Centrul Român de Politici Europene de la Bucureşti.