Legătura Oradea – A3: A fost semnat contractul pentru noul drum de 19 kilometri. Va fi gata în 2023 – Drulă

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat miercuri, 21 iulie, contractul pentru proiectarea și execuția drumului care va face legătura dintre Centura Oradea (Calea Sântandrei) și Autostrada A3 Transilvania, la Borș, potrivit ministrului Transporturilor Cătălin Drulă.
Ion Dobreanu - mie, 21 iul. 2021, 11:41
Legătura Oradea - A3: A fost semnat contractul pentru noul drum de 19 kilometri. Va fi gata în 2023 - Drulă

„Drumul de 19 km va fi construit la profil de drum expres pe 13 km, iar, pe 6 km, la profil de drum național cu 4 benzi. Va cuprinde 3 noduri rutiere, respectiv 12 poduri, pasaje și viaducte.

Contractul valorează 545 de milioane de lei, prin finanțare europeană, iar ca termene avem 6 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție”, a scris ministrul Transporturilor pe pagina proprie de Facebook.
El a adăugat că a discutat cu antreprenorul austriac și a obținut promisiunea acestuia că lucrările vor fi gata chiar mai repede de termenul contractual, în 2023.

Pe 18 iunie 2021, CNAIR a transmis adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire a contractului pentru PROIECTARE ȘI EXECUȚIE „Legătura Centura Oradea (Girație Calea Sîntandrei) – Autostrada A3 (Biharia)”.

 

Ofertantul desemnat câștigător este S.C. STRABAG SRL cu preţul de 545,91 milioane de lei fără TVA. Durata contractului este de 30 luni, din care 6 luni perioada de proiectare și 24 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor este de 84 de luni. Lungimea traseului este de 18,96 km.

În primăvara anului trecut,  CNAIR a primit patru oferte la licitația pentru proiectarea și execuția legăturii Centura Oradea (Girație Calea Sântandrei) – Autostrada A3 (Biharia).

 

Proiectul drumului de legătură are o lungime de 18,96 km, 12 poduri noi și pasaje (inclusiv peste Crișul Repede și peste șoseaua Borșului), dar și 3 noduri rutiere. Acesta urmează să facă legătura dintre Centură și autostradă, din zona sensului giratoriu cu Calea Sântandrei spre Sântandrei – Borș – Biharia.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Este nevoie ca vârsta de pensionare să fie dusă la limita de pensionare la care se pensionează toţi românii
Ilie Bolojan: Este nevoie ca vârsta de pensionare să fie dusă la limita de pensionare la care se pensionează toţi românii
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, că este nevoie ca vârsta de pensionare să fie dusă la limita la care se pensionează toţi românii şi că ar trebui să se analizeze şi dacă aceia......
Administrația Trump vrea să le interzică investitorilor chinezi să cumpere terenuri agricole în SUA, din cauza preocupărilor privind securitatea națională
Administrația Trump vrea să le interzică investitorilor chinezi să cumpere terenuri agricole în SUA, din cauza preocupărilor ...
Washingtonul vrea să interzică investitorilor chinezi să achiziţioneze terenuri agricole americane, invocând o problemă ...
Autostrada Moldovei A7: Mega-podul peste râul Buzău va fi dat în trafic săptămâna viitoare
Autostrada Moldovei A7: Mega-podul peste râul Buzău va fi dat în trafic săptămâna viitoare
Săptămâna viitoare urmează să fie dat în trafic mega-podul peste râul Buzău construit de UMB, au spus pentru ECONOMICA.NET ...
Rompetrol are un nou director general, Sorin Graure. El a mai deținut funcția în urmă cu mai bine de zece ani
Rompetrol are un nou director general, Sorin Graure. El a mai deținut funcția în urmă cu mai bine de zece ani
Compania Rompetrol Rafinare S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că Sorin Graure ...